Încă de la înființare, stația de taxi de la Spitalul Județean Giurgiu și- a câștigat o reputație deplorabilă. Aici, un grup de taximetriști profită fără scrupule de urgențele medicale ale cetățenilor, impunând tarife arbitrare celor aflați în momente de criză.
Această „faună” a taximetriei locale pare să funcționeze într-un vid legislativ. Deși Primăria Giurgiu emite licențele de funcționare prin serviciul de specialitate, iar Poliția Rutieră are obligația de a verifica legalitatea curselor, realitatea din teren arată o lipsă totală de control. Nimeni nu verifică dacă aparatele de marcat sunt utilizate, lăsând loc abuzurilor.
Vineri, 19 decembrie, atmosfera din stația de la Spitalul Județean confirmă starea de fapt. Întrebat cât costă o cursă până în Piața Centrală, un taximetrist mai tânăr, ocupat să facă curățenie în mașină, a dictat sec prețul: 15 lei. La observația că în alte zone ale orașului, precum Casa Cărții, tariful este de 10-12 lei, răspunsul a fost unul sfidător: „ Este treaba lor, noi așa taxăm”. Refuzul de a porni aparatul de taxat a fost urmat de un limbaj injurios, șoferul pretinzând brusc că nu este disponibil pentru curse.
Nici interacțiunea cu următorul taximetrist, un bărbat de peste 70 de ani, nu a fost mai civilizată. La aceeași întrebare privind tariful și utilizarea aparatului, răspunsul a degenerat în gesturi obscene. Din informațiile obținute, acesta își desfășura activitatea în zona Gării până când a fost reclamat de colegi. Deși se presupune că autoritățile verifică aceste licențe se pare că exigențele controlului se opresc la acte, ignorând complet utilizarea aparatului de marcat sau conduita morală.
Această situație ridică o întrebare legitimă pentru instituțiile statului ( Primărie și IPJ Giurgiu): Până când va fi tolerat acest comportament care aduce prejudicii de imagine orașului și golește buzunarele celor aflați în suferință?
Fără aparat, fără reguli: Cum sfidează legea taximetriștii din stația de la Spitalul Județean Giurgiu
Publicat
: decembrie 19, 2025

Citește și …
Investiție majoră în comuna Malu: infrastructură verde-albastră și spații moderne pentru comunitate
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: giurgiu, primar Florin Urucu, primaria Malu, proiecte fonduri europeneComuna Malu se pregătește pentru o transformare importantă printr-un proiect amplu de amenajare a infrastructurii verde-albastre și a unor spații multifuncționale dedicate comunității. Proiectul prevede amenajarea întregii zone cuprinse între podul localității și stația de epurare, creând astfel un coridor verde-albastru coerent și funcțional. Valoarea totală a investiției este estimată la 5 milioane de euro, […]
Read More




Post your comments