Exclusiv: O înregistrare telefonică care putea salva viaţa unei bătrâne

IMG_4197Prezentarea poveştii crimei ce a avut loc în noaptea de 16-17 iunie în satul Cucuruzu ajunge astăzi la final.
Poate astăzi bătrâna ucisă era încă în viaţă, dacă o altă infracţiune comisă de către criminal ar fi luată în seamă.
S-a întâmplat anul acesta în săptămâna patimilor.
Andreea, în vârstă de 19 ani, ne povesteşte cum a fost violată chiar în noaptea Deniilor:
” Necşulete era prieten cu unchiul meu. Venea foarte des la noi. În general avea un comportament normal. M-a sunat şi m-a rugat s-a ies la uliţa că are ceva să-mi spună. Am ieşit, mi-a pus mâna la gură şi mi-a spus că o să mă omoare dacă ţip. M-a apucat de păr, mi-a dat pantalonii jos şi m-a violat. Repeta mereu: ” Fă, zdreanţo, dacă plângi, te omor. Dacă spui cuiva, o să vin şi te omor pe tine şi tot neamul!”. De teamă, nu am spus nimănui. După câteva zile, mi-a dat telefon. Am înregistrat aceste convorbiri.
Am fugit la tatăl meu care locuia în satul Chiriacu. Îmi era o frică cumplită, am avut o tentativă de sinucidere.
După o săptămână, am revenit la Cucuruzu. Necşulete a aflat şi a venit noaptea la noi în curte. Eu am fugit şi m-am ascuns.
A stat de vorbă cu unchiul meu şi s-a prefăcut că pleca. Când am vrut să revin în casă, a sărit pe mine. Am fost strânsă de gât. Am început să ţip. A ieşit afară bunica mea, iar el a fugit. Mi-a furat telefonul şi i-a căzut şapca pe care o avea pe cap. Atunci am fost la poliţie şi am povestit tot.
Poliţistul din comună a venit la faţa locului, fără să dea mare importanţă. Ne-a zis că poate a fost o pisică, care a sărit gardul.Au fost mai multe audieri, au venit şi procurorii, dar cazul a rămas nesoluţionat.”

Andreea a fost dusă la detectorul de minciuni. O investigaţie total irelevanta, în condiţiile în care este realizată la Giurgiu. Este o altă poveste despre detectorul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Giurgiu şi persoana care se ocupă de acest serviciu.
Necşulete refuză testul poligraf şi este considerat nevinovat. După două luni ucide cu bestialitate.
Andreea avea în telefon o convorbire în care criminalul recunoaşte violul. Nu a fost luată în seamă de către poliţiştii de la Răsuceni. Nu aveau timp ” de asemenea prostii „.


Publicat  :  iunie 25, 2017

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare