Marţi 11 iunie, conducerea PSD Giurgiu a avut o întâlnire cu primarii partidului, în cadrul căreia au fost analizate rezultatele obţinute la alegerile europarlamentare din data de 26 mai 2019.
Deşi rezultatul realizat de către Organizaţia PSD Giurgiu a fost unul bun, 39,27 % ( locul 5 pe ţara), preşedintele Niculae Bădălău şi-a arătat nemulţumirea faţă de scorul reuşit.
Vedea, Floreşti Stoeneşti, Mihăileşti, Hotarele, Ulmi, sunt doar câteva dintre localităţile în care PSD-ul pregăteşte alţi candidaţi la alegerile locale din 2019: ” Cu tine, 18 %, ce să facă partidul anul viitor?” a fost replica senatorului Niculae Bădălău , pentru primarul de la Floreşti- Stoeneşti, care încerca să-şi explice eşecul de la alegeri.
O situaţie aparte este la Stăneşti, unde primarul, deşi a fost ales pe listele PNL, a promis că o să susţină PSD-ul la alegerile europarlamentare, promisiune neonorata.
” Decât să avem aproape 50 de primari, dar să nu putem să ne bazăm pe toţi, mai bine rămânem cu 25, dar ştim că sunt oameni de echipă”, ar fi spus, conform surselor noastre, liderul PSD Giurgiu.
O analiză separată a fost pentru organizaţia municipală PSD, reprezentată la şedinţa de către viceprimarul Nelu Dragomir. Preşedintele Niculae Bădălău a anunţat că, în perioada următoare, trebuie lămurită situaţia de la municipiu şi ales un nou preşedinte al organizaţiei: ” Barbu spune că a câştigat alegerile în Giurgiu, că este pe locul doi după Alexandria. Voturile lui sunt cele 3 mii de la ProRomania, voturile PSD-ului sunt ale partidului, nu ale lui Barbu”, este părerea unanim acceptată de către toţi liderii PSD.
Niculae Bădălău l-a întrebat pe viceprimarul Nelu Dragomir dacă nu vrea ” să se bage ” să fie preşedintele organizaţie municipale, însă nu a primit un răspuns.
Surse din rândul consilierilor municipali PSD spun că, în ultima perioadă, viceprimarul Nelu Dragomir, în cadrul discuţiilor private, tatonează terenul pentru a vedea dacă este susţinut pentru preluarea conducerii organizaţiei municipale PSD , cu dorinţa de a fi nominalizat cadidatul partidului la funcţia de primar la alegerile locale din 2020.
Exclusiv: Ce a discutat astăzi conducerea PSD Giurgiu cu primarii: Barbu va fi înlocuit, mai mulţi primari rămân fără susţinere în 2020
Publicat
: iunie 11, 2019
Related Articles
-
-
Marian Mina, deputat PSD: NU vom mai accepta decizii majore ale Guvernului în afara coaliției, fără consens politic!
-
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: Denunţăm propaganda mincinoasă potrivit căreia deficitul bugetar din 2024 ar fi fost provocat de cheltuieli iresponsabile din timpul guvernului Ciolacu!

Citește și …
Ion Ghimpețeanu, prefectul județului Giurgiu: Astazi, după ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, am mers de urgență în teritoriu pentru constatarea pagublelor si gestionarea problemelor în urma furtunii abatute aseară în nordul județului Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: actiuni teritoriu, prefect Ion GhimpeţeanuAm stat de vorbă cu autoritățile locale, cu cetățenii afectati, precum și cu angajatii furnizorilor de energie electrică, semnal tv , internet, cu lucrătorii de la firmele de salubritate pe care i-am găsit pe teren, precum și cu cetățenii direct afectați de dezastrul naturii. Am aflat care le sunt problemele si, în dinamica zilei am […]
Read More
Post your comments