ELEVII GIURGIUVENI VOR BENEFICIA DE EXCURSII GRATUITE LA DIFERITE OBIECTIVE CULTURALE

micro

Consilierii locali au aprobat recent regulamentul cadru cu privire la acordul educațional în vederea organizării și desfășurării excursiilor în scopul vizitării mai multor obiective religioase, istorice și culturale, turistice de interes național din municipiul București,județul Giurgiu și județele limitrofe.

Proiectul se adresează elevilor din ciclul primar, gimnazial și liceal din municipiul Giurgiu, având ca scop formarea atitudinii de respect față de înaintașii noștri, formarea atitudinii de respect față de meșteșugurile și îndeletnicirile vechi- tradiționale, cunoașterea și transmiterea valorilor naționale, formarea și stimularea relațiilor de prietenie și colegialitate între participanții la excursie.

Transportul va fi asigurat de microbuzele școlare, respectiv microbuzul Clubului Sportiv Școlar, microbuzul Seminarului Teologic Ortodox Teoctist Patriarhul și microbuzul Palatului Copiilor și alte mijloace de transport care întrunesc condițiile din Regulamentul aprobat de consilieri.

Proiectul se derulează în perioada septembrie – 25 decembrie 2018, iar în vederea organizării acestor excursii, Primăria Municipiului Giurgiu va suporta suma de 249.000 lei, necesară pentru pentru acoperirea cheltuielilor privind transport, masă/apă, vizitare obiective (15 lei/obiectiv vizitat/elev, 15 lei masa, apă/elev și cheltuieli transport).


Publicat  :  august 28, 2018

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare