După victoria cu 5-1 de duminică, 30 iunie, reuşită pe terenul din Pietrele în faţa celor de la AS Fortuna Herăşti, AS Viitorul Băneasa a reuşit după 34 de ani să promoveze în Liga a 4-a a întrecerii judetene de fotbal.
De altfel, AS Viitorul Băneasa a dominat autoritar tot campionatul seria a 5-a Sud din care a făcut parte.
Această echipă este rezultatul implicării unor tineri ambițioși: Titi Băran și Liță Alexandru, care au motivat echipa și au coordonat- o cu responsabilitate și implicare.
Acest rezultat nu era posibil fără implicarea primarului comunei Băneasa, Viorel Rotaru, care a susținut echipa și din calitate de edil, dar și ca persoană. Primarul comunei Băneasa îi felicită pe toți cei implicați, pe tinerii fotbaliști și îi asigură de tot sprijinul necesar susținerii în liga a 4-a.
După 34 de ani, echipa de fotbal a comunei Băneasa a promovat, ieri, în Liga a 4-a
Publicat
: iulie 1, 2024

Citește și …
-
-
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: PSD a stabilit două condiții esențiale pentru susținerea viitorului Guvern: un program de guvernare care să includă măsuri concrete de relansare economică și de protejare a românilor cu venituri mici și medii și existența unei majorități guvernamentale clare, transparente și asumate
Posted in: Actualitate, Politica Comments: 0 -
-
-
-
-
-
ANUNT DE LICITATIE
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
-
-
-
-
-
-
-
-
General Capital Team SRL: Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0
-
Varujan Vosganian și-a lansat volumul „150 de proeme” la Biblioteca Județeană „I.A. Bassarabescu”
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Biblioteca Județeană „I. A. Bassarabescu”, lansare carte Varujan VosganianBiblioteca Județeană „ I.A. Bassarabescu” a găzduit miercuri, 21 octombrie, lansarea volumului de poezie „150 de proeme”, semnat de Varujan Vosganian, președintele Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Armenilor din România. Eventimentul a fost moderat de managerul instituției de cultură, Daniela Bardan, și s-a desfășurat cu sprijinul Consiliului Județean Giurgiu, în parteneriat cu Inspectoratul […]
Read More-
-
-
ANUNT DE LICITATIE
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Administrația Zonei Libere Giurgiu S.A, licitatie






Post your comments