DREPT LA REPLICĂ

 

drept-la-replica1În urma discuției telefonice avute cu dumneavoastră, citind articolul publicat în data de 13 octombrie 2021 „De ce nu porneşte CET-ul? Autorităţile nu au deocamdată răspunsuri şi soluţii clare” și modul în care au fost interpretate cele declarate de mine, revin cu precizări la situația furnizării agentului termic în Municipiul Giurgiu, pentru a se înțelege clar și coerent situația reală în care ne aflăm.

În acest sens, vă transmitem următorul drept la replică pe care vă adresăm rugămintea de a-l publica, mizând pe profesionalismul și bunacredință de care sperăm să dați dovadă.

Primăria Giurgiu a primit prin Hotărâre de Guvern, din Fondul de Rezervă Bugetară, suma de 5.000.000 de lei pentru acoperirea unor cheltuieli care cuprind și fondurile necesare furnizării energiei termice pentru iarna acestui an. Sumele primite vor fi incluse în bugetul Primăriei printr-o ședință extraordinară a Consiliului Local ce va avea loc vineri, 15 octombrie, urmând ca săptămâna viitoare compartimentul economic să elaboreze documenția necesară transferului acestor sume în contul furnizorului de gaze. De la acea dată, vom putea face plăți către furnizorii care ne-au răspuns la solicitările de ofertă transmise.

Nu vă ascund faptul că au fost făcute eforturi enorme atât administrative, dar mai ales politice pentru a găsi soluții viabile de a porni furnizarea de căldură, deoarece evoluția fără precendent a pieței a condus nu doar la o majorare semnificativă a prețului, dar și la o lipsă totală a ofertei de gaze pe piață.

Am avut discuții cu toate entitățile care ar putea să platească în avans energia termică a lunii în curs pentru a putea demara imediat furnizarea, fără a mai aștepta această perioadă de aproape două săptămâni de la primirea sumelor de la Guvern până la virarea lor efectivă în contul furnizorului, conform procedurilor de lucru specifice fondurilor publice. Consiliul Județean Giurgiu și-a arătat intenția clară de a ne sprijini și adresez cu acest prilej mulțumirile noastre, urmând ca imediat ce primim banii să începem furnizarea agentului termic pentru Spitalul Județean de Urgență, consumatorul cu cea mai mare nevoie de energie termică în această perioadă grea, urmând ca la virarea sumelor de către Primărie să începem furnizarea și celorlalți consumatori.

Sorin CEPRAGA

UZINA TERMOELECTRICA PRODUCTION GIURGIU S.A


Publicat  :  octombrie 15, 2021

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare