Din seria „Cretinii care ne conduc”

APIA

Fermierii mai au de aşteptat subvenţia agricolă pe hectar. Vinovat ar fi un soft, pe guvernanţi îi doare în bască.

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat, miercuri, pentru HotNews, că sute de mii de fermieri romani vor fi afectaţi de întârzieri la plăţile din partea Agenţiei Naţionale de plăţi şi Intervenţie în Agricultură, ca urmare a funcţionării greoaie a unui soft realizat de un consorţiu SIVECO-Teamnet, motiv pentru care o serie de şefi din APIA vor fi schimbaţi din funcţie sau sancţionaţi.

Problemele sunt legate de avansurile la plata unică pe suprafaţa – SAPS 2015 – de 53 de de euro la hectar, pe care fermierii romani trebuie să o primească în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2015.

Potrivit lui Irimescu, în total 943.000 de cereri de plată au fost depuse de către fermieri la APIA, însă în urma trierilor făcute ca urmare a controalelor din teren numărul cererilor de plată valabile s-a redus în jurul a 700.000.

În sistemul electronic pentru procesarea cererilor de plată, s-a reuşit introducerea a numai 260.000 de cereri, din care, însă au ajuns la finalul procesului numai 13.500 de cereri până în acest moment, a menţionat Irimescu.

„Softul realizat de consorţiul SIVECO-Teamnet s-a blocat. Lucrăm cu firmele, se fac teste în această perioadă”, a declarat, pentru HotNews, Irimescu.

Ministrul Agriculturii, care a preluat de o săptămână portofoliul, susţine că vina aparţine şefilor APIA, pe care îi acuză că au contractat prea târziu serviciile de realizare şi gestionare a softului.

„Legislaţia europeană privind aceste plăti a fost finalizata încă din vara anului 2014, dar ei (şefii din APIA) s-au apucat în septembrie 2015 de sistem”, acuza Achim Irimescu.

Potrivit acestuia, fermierii romani vor fi afectaţi de această situaţie, pentru că majoritatea vor fi în situaţia de a primi avansurile abia în primăvara anului 2016, în loc de toamna lui 2015.

„Noi trebuia să facem plăţi de 400 de milioane de euro acum, din bugetul pe anul 2015, însă nu putem, din cauza blocajului. Noi rămânem cu banii în buget, necheltuiţi, iar fermierii nu-şi primesc plăţile. În 2016 vom avea alt buget, cu anumite constrângeri bugetare. Am cerut să se proceseze măcar cererile fermierilor cu suprafeţe mari, pentru a face plăti mai consistente deodată, dar nu se poate”, se plânge ministrul.


Publicat  :  noiembrie 26, 2015

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare