Din cauza caniculei, unii politicieni giurgiuveni au devenit agresivi cu presa. Hoţii striga hoţii!

editorial

Motto: Războiul este pace / Libertatea este sclavie / Ignoranța este putere (George Orwell în 1948)

Asistăm în ultima vreme la un fenomen delirant, halucinant: oamenii politici giurgiuveni s-au transformat peste noapte din acuzaţi în procurori şi au început să ne tragă la răspundere pe noi, cei din presa, pentru articolele scrise, sau nescrise, deoarece nu prezintă interes pentru citititori.
Jurnaliştii au devenit pentru politruci, hoţii de serviciu din banii publici şi, cu un tupeu ieşit din comun, încep să acuze în stânga şi dreapta, fără discernământ.

În prima fază, nu mi-a venit să cred. Tocmai ei? Hoţii strigă hoţii. Cei mai zgomotoşi sunt tocmai cei care au furat cel mai mult din banul public.
Dacă ai scris un articol negativ, ai fost plătit de către un adversar să-l scrii. Dacă nu l-ai scris, ai fost plătit să nu-l scrii. Poate de la canicula verii, poate de la DNA, narcisismul a lovit tot mai mulţi oameni politici giurgiuveni. Se privesc seara în oglindă, îşi spun cât de frumoşi şi deştepţi sunt, iar dacă, a doua zi, în ziare nu găsesc doar cuvinte de laudă la adresa lor, presa este ostilă, plătită de către adversarii politici.
Toată această nebunie este determinată de lupta politicienilor pentru împărţirea banilor de la buget.

Dacă o să priviţi atent, mulţi dintre ei au în spate mai multe afaceri, care nu mai pot fi susţinute doar din activităţile comerciale pe care le desfăşoară. În acest moment, bani cât de cât siguri, nu mai sunt decât în zona bugetului, banii fiecărui giurgiuvean. Accesul la aceste fonduri, împărţirea lor, o felie cât mai mare pe care să o mănânce, aceasta este toată luptă politică, nimic altceva.De sus până jos, aproape fără excepţie.De aici şi toată această încrâncenare pentru funcţii, pentru demnităţi publice. Este de fapt o luptă pentru a păstra viaţa de lux pe care au trăit-o până acum.
În toată această nebunie, a orgoliilor, ambiţiilor personale, a banilor, dorinţei de putere, toţi aceşti oameni nu realizează că, în fond, sunt nişte nefericiţi. Nu au încredere în cei din jur, în prieteni, nu au încredere în nimeni, doar banul şi puterea contează pentru ei.

Nu se mai pot lupta cu adversarul politic, deoarece legături nevăzute de interese şi afaceri îi leagă. Se au la mâna unii pe alţii, din diferitele perioade de traseism politic şi acum încearcă să găsească un nou duşman: presa.
Au avut curiozitatea să întrebe vreun coleg de presă unde şi-a petrecut în acest an concediul?
Dacă au o locuinţă a lor? Şi, dacă au, pentru câţi ani vor plăti rate la bănci? Dacă au maşina şi cum şi-au cumpărat-o?
Totuşi, noi suntem mai fericiţi. Când ne întâlnim la o cafea sau la o bere, putem să râdem şi să ne privim în ochi.

Noapte bună nefericiţilor, ce consideraţi că oamenii din presa sunt slugile voastre! Libertatea de conştiinţă nu poate fi cumpărată niciodată de către voi!

Claudiu Cimpoeru, Cristina Rotaru


Publicat  :  august 18, 2015

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare