Despre polițiști, procurori, avocați și judecători. Ep. 5: Viața la țară sub oblăduirea șefului de post

gabi

Odată cu veșnicia născută la sat a poporului român au mai luat ființă și alte manifestări animate ale materiei organice, extrem de diferite personajele lui Marin Preda. Printre aceste viețuitoare prezente în mediul rural se numără șmecherii satului și șeful de post. „Boierii”, orășenii care au tras tare să facă rost de bani pentru o casă la țară se lovesc inevitabil atât de unul cât și de celălalt și nu neapărat la modul plăcut. Despre cât de neliniștită este viața la țară și cum înțelege brațul rural al legii să aplaneze un conflict vom vorbi în continuare.
După o zi petrecută în ritmul agonizant al orașului, singurul lucru pe care ți-l dorești este să te bucuri de mult visata casă la țară. Acest lucru e posibil însă uneori doar dacă șmecherii satului sunt la cârciumă, dorm sau au plecat în concediu. De multe ori cel de la oraș e veneticul, alogenul, cotropitorul de teritoriu care și-a făcut o casă prea mare, are o mașină prea scumpă și tulbură zenul ancestral al localității. Cu cât mai multe apariții ale orășeanului pe ulițele satului, cu atât mai multe motive de bârfă, priviri ucigătoare și mici șicane.
Domnului D i-am fost recomandat de un amic. Mă sună, are o voce gravă, poate prea gravă pentru o primă convorbire, fapt care mă duce instantaneu cu gândul că am de-a face cu un caz penal.
– Am onoarea, domnule avocat. Mă numesc D, prietenul meu X mi-a spus că mă puteți ajuta să rezolv o problemă.
– Cu respect, stimate domn. Spuneți-mi vă rog, în linii mari, despre ce este vorba.
– Domnule avocat, am fost amenințat cu moartea.
– Haideți să ne vedem la mine la cabinet și îmi povestiți, bine?
– Da, domnule avocat. Vă mulțumesc, o zi bună!
– Asemenea!
Vine. La prima vedere nu pare omul pe care l-ar impresiona prea multe lucruri. E politicos și foarte serios. Primul lucru despre care mă întreabă este cât îl costă ca să îl ajut. Eu vreau să îl scot un pic din starea apăsătoare în care e evident că stă de zile bune și îi spun gluma cu avocatul și prețul a trei întrebări. Îl asigur că aspectele pecuniare mai pot aștepta, mă interesează povestea. Zâmbește și se relaxează un pic. Îmi spune că și-a construit o casă într-un sat la câțiva kilometri de oraș, pe un teren al socrului lui, de origine din acea localitate. Încă de când s-a mutat acolo împreună cu familia, câțiva vecini, posesori de „abonament Platinum” la cârciuma satului, s-au uitat cruciș la el. Îl întreb dacă i-a provocat în vreun fel, dacă s-a comportat ostentativ cu ei. Mă asigură că nu. Nu știe nici măcar ca socrul lui, care locuiește în același sat, să fi avut probleme cu ei de la Iosif Visarionovici Stalin încoace…
– Bun, domnule D. În concret, cum au ajuns voinicii ăștia de la o atitudine ostilă la o amenințare cu moartea? E totuși un drum destul de lung…
– Domnule avocat, credeți-mă, nu sunt genul de om care să se sperie de 2 afumați care au mâncat pâine cu coajă. Am crescut într-o mahala a orașului, am fost băiat de cartier, dacă înțelegeți. Dar asta a trecut de mult. Am familie, am copii, nu îmi mai permit să iau pe cineva de guler. Fac totul cum spune legea.
– Nu e un lucru rău…
– Știu, dar tipii ăștia chiar au întrecut măsura. Casa mea se află pe o stradă neasfaltată. Dacă plouă două zile se fac niște șleauri de nu mai ieși nici cu tancul de acolo. Pe banii mei am cumpărat o mașină cu pietriș și într-un weekend m-am apucat să îl întind…
Domnul D este riguros ca un ceas elvețian în ceea ce povestește. A început să întindă pietrișul de unul singur, de la casa lui, aflată în capătul uliței, până la drumul principal. Lucru care le folosea tuturor celor de pe uliță. La un moment dat a ajuns cu operațiunea de „plombare” în dreptul porții lui P și R. Aceștia, împrieteniți bine cu Bacchus în ziua respectivă, au ieșit războinici din curte urlând că le-a furat pietrișul din fața casei.
Domnul D încearcă să îi calmeze, îi explică situația celui mai în vârstă, domnului R. În timpul dialogului, domnul P apucă o lopată și îl lovește pe domnul D în cap. Fiind tare de cap, domnul D nu cade, se întoarce și îl pocnește pe domnul P. R intervine, D îl împinge și R cade, se zgârie la arcadă în cădere. D îl ridică, își sună soția să îi aducă pansamente, rana e de fapt o zgârietură. Îl pansează, vrea să sune la ambulanță, R spune că nu lasă niciun doctor să pună mâna pe el. Toți vecinii de pe uliță sunt strânși buluc, conflictul se încheie.
A doua zi, în timp ce își aducea copilul de la grădiniță, domnul D este acostat de domnul S, nepot de frate al domnului R, și de P, care îi spun că ori se mută de acolo ori îl vor înjunghia. Domnul D își scoate certificat medico-legal pentru lovitura primită la cap și caută un avocat.
– În regulă, domnule D, vom face plângere penală pentru toate infracțiunile comise de cei trei.
– Domnule avocat, mai avem o problemă. Șeful de post din sat m-a chemat la audiere spunând că P și R au făcut plângere penală împotriva mea.
– Minunat! Atunci e timpul să îl cunoaștem pe domnul șef de post și pe cei trei eroi. Aveți o dată certă la care trebuie să vă prezentați?
– Nu. Mi-au spus doar să îi sun în prealabil când pot să vin.
– Ok. Sunați-i. Hai să mergem astăzi, dacă tot ne-am băgat în dans…
– Domnule avocat, eu am mai discutat cu șeful ăsta de post. Se poartă cu noi ca și cum am fi iobagi pe moșia lui.
– Stați liniștit, domnule D, cunosc tipologia. Sunt mulți care fac asta atunci când nu ai avocatul cu tine și devin amabili când îl ai. Sper doar să își facă treaba.
Ajungem la postul de poliție. Deși în afară de noi și de doi polițiști, înăuntru nu mai e nimeni, inferiorul, un fel de fruntaș din armata română, ne pune să așteptăm, să vadă dacă domnul comandant, cu care clientul meu vorbise cu 45 de minute înainte, poate să ne primească. Trec vreo 15 minute, în sfârșit intrăm. Îl privesc pe „domnul comandant” și nu știu dacă bancurile cu polițiști au fost făcute după el sau viceversa. Este tipul polițistului de stat socialist, care știe el tot și la care e posibil să te duci cu o problemă și să te întorci cu două. Sper să știe și ceva meserie și să nu fie părtinitor.
E fără îndoială nemulțumit și stânjenit de faptul că domnul D are avocat. Încearcă să fie cât mai politicos dar nu prea îi iese. Ne spune că s-a depus o plângere penală pe numele domnului D, noi replicăm că vrem să depunem două plângeri penale, care au plecat deja și la Parchet. Se încurcă puțin, mă întreabă de ce le-am mai depus și la Parchet. „E, ca să fie, domnule comandant” răspund eu zâmbitor. Zâmbește forțat, dar dacă privirile ar produce traumatisme fizice sigur aș avea cel puțin un ochi vânăt acum.
Este audiat domnul D. Polițistul face eforturi să discute calm, mai scapă boii din când în când, îl aduc de fiecare dată elegant din nou pe carosabil. Înțelege la a treia explicație ce s-a întâmplat de fapt și cine a declanșat atacul. Nu este însă convins 100% și spune că va cerceta el și va audia și martori. Îi spunem că ne bucurăm enorm de asta, chiar îl rugăm să audieze cât mai multă lume. Încheiem discuțiile după 2 ore interminabile.
La plecare ne salută oficios și îi spune domnului D:
– Când mai veniți, nu îl mai deranjați și pe domnul avocat, că acum știm cum stă treaba…
– Nu e niciun deranj domnule comandant, chiar îmi va face o deosebită plăcere să vă revăd, replic eu malițios.
Plecăm. Domnul D este la fel de serios ca întotdeauna.
– Vă mulțumesc, domnule avocat. Dacă veneam singur ieșea cu totul și cu totul altceva.
– Da, și eu am aceeași impresie. Oricum, nu s-a terminat încă, vom mai avea plăcerea să îi ascultăm înțelepciunea domnului comandant, spun eu zâmbind.
Zâmbește și el. Plec spre oraș gândindu-mă la toate variantele în care ar putea să evolueze ancheta. În trei luni am mai fost solicitați o singură dată de polițist, care și-a făcut meseria destul de bine. Am obținut o primă victorie: domnii P, R și S au fost amendați, pentru început. Domnul D spune că, deși îl privesc în continuare ostil, când se întâlnește cu ei deschid gura doar ca să îl salute. Așteaptă cu nerăbdare, ca și mine, rezoluția procurorului.
Avocat Gabriel Dumitru pentru http://www.avocatura.com/


Publicat  :  ianuarie 20, 2015

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare