Deputatul Liliana Ciobanu vine în sprijinul sănătăţii giurgiuvenilor

consult oftamologic (1)

Deputatul Liliana Ciobanu a continuat joi, 3 iulie, seria de acţiuni menite să vină în sprijinul sănătăţii giurgiuvenilor, prin oferirea de consultaţii oftalmologice gratuite. Aproximativ 50 de persoane, majoritatea fără posibilităţi financiare, au beneficiat de investigaţii amănunţite realizate de către reprezentantul Queen Optic, optometrist Irena Negreanu.

Giurgiuvenii care au răspuns invitaţiei înaintate de deputatul Liliana Ciobanu s-au declarat mulțumiți și au apreciat această inițiativă, mulți dintre cei prezenți realizând pentru prima dată un astfel de control.
Liliana Ciobanu mărturiseşte că s-a gândit la această acţiune, constatând câte persoane au probleme oftalmologice, dar nu-şi permit să meargă la un medic:

“Cunosc nivelul de trai al giurgiuvenilor, știu cu ce probleme se confruntă și din acest motiv încerc să vin în ajutorul acestora, atât cât se poate. O fac din convingere, pentru că înainte de a fi parlamentar sunt om. După cum cunoașteți, astfel de acțiuni am mai realizat și voi mai realiza. A fost un prilej bun și pentru mine ca om. De astăzi vor citi cu ochelari”.

Deputatul Liliana Ciobanu nu se afla la prima iniţiativă menită să sprijine persoanele cu probleme de sănătate. Aceasta s-a implicat activ în ajutorarea persoanelor cu nevoi speciale, a celor ce suferă de diabet şi în donarea de sânge pentru unităţile sanitare din Giurgiu.

consult oftamologic (2)

consult oftamologic (3)


Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare