De ce au fost închise restaurantele din Giurgiu de sărbători!

apo

Sute de mesaje pe reţelele de socializare, o adevărată ” panica” apărută în oraş: „Apostol (nr. Comandantul ISU Giurgiu) ne-a închis restaurantele, unde ne vom petrece Crăciunul şi Revelionul? Tocmai acum şi-au găsit şi cei de la ISU să aplice legea. Până acum, ce au făcut?”
9 restaurante închise, în doar o lună şi jumătate, pare într-adevăr ca fiind un exces de aplicare a legii. Dar nu este deloc aşa. ” Fenomenul ” de la Giurgiu se regăseşte peste tot în ţară şi este determinat de modificarea legislaţiei, după nenorocirea din Clubul Colectiv.

Controale şi amenzi au fost şi până acum, dar cadrul legal stabilea amenzi foarte mici. Patronii de restaurante au preferat să plătească amenzile modice, pentru că era mult mai rentabil decât să investească în toate acele lucrări cerute pentru obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu; „Ca un exemplu, până în luna noiembrie a fost ca şi cum un şofer se urcă beat şi fără permis de conducere la volan, ştiind că nu poate primi decât o amendă simbolică. O plăteşte şi îşi continuă drumul”, spune colonelul Emil Apostol, comandantul ISU Giurgiu.Şi are dreptate.

Tofan„, unul dintre restaurantele închise, a primit avertisment în anul 2012, amenzi în 2013, 2014, 2015- a preferat să funcţioneze aşa. „Riviera„, situaţie asemănătoare, „Prietenia„- avertisment 2013, avertisment 2014, amendă 10 milioane în 2015, amendă 100 de milioane după nouă ordonanţa.
” Obţinerea acestei autorizaţii de securitate la incendii este riguros reglementata. Anomalia din lege a fost că amenzile aveau un cuantum foarte mic, iar proprietarii de localuri au preferat să plătească amenzile, decât să intre în legalitate. Pompierii nu au avut dreptul să închidă localurile, până nu a apărut Ordonanţa de Urgenţă 52/2015. Era un joc de-a şoarecele cu pisica, noi îi verificam, le ceream să intre în legalitate, ei considerau că este mai facil să plătească amenzile.”

Colonelul Emil Apostol mai spune că, în ultimii 4 ani, ISU Giurgiu a aplicat 2908 de avertismente şi 276 de amenzi.
După tragedia din Colectiv, au avut loc 51 de controale, 24 de avertismente şi 27 de amenzi. Valoarea acestora este de 704.503 lei.
Singurele restaurante din Giurgiu care au fost afectate de către aceste controale au fost cele care au organizat evenimente cu un număr de public numeros, peste 200 de persoane.

” Numărul de locuri pentru fiecare local este stabilit în documentaţia depusă pentru autorizare. Este logic, deoarece în funcţie de acest număr sunt stabilite şi măsurile de securitate în caz de incendiu.
Nu ştiu din ce motive, probabil pentru a plăti impozite mai mici, localurile pe care noi le-am închis, au declarat un număr de locuri mult mai mic decât cel pe care îl aveau în mod real la evenimentele organizate. Ordonanţa din 5 noiembrie este una foarte clară şi nu da loc de interpretare pentru inspectorii ISU: Dacă la un eveniment se constatata că sunt cu 10% mai multe persoane decât cele declarate, suntem obligaţi să sigilăm şi să închidem acel local. Nu este decizia lui Apostol, este paragraf clar, obligatoriu în lege. Să spună cei care ne acuza, ce ar fi trebuit să facem? Să nu respectăm legea?”, a mai declarat comandantul ISU Giurgiu.

O dovadă în plus este faptul că localurile cu un număr mic de locuri funcţionează şi organizează evenimente fără niciun fel de problemă. Printre exemple se număra „Cochet”, din Remus, „Taverna la Grecu” şi „La Ponton”.
Interviul luat comandantului ISU Giurgiu, colonelul Emil Apostol, este mult mai amplu. Vom dezvolta acest subiect şi în zilele următoare.


Publicat  :  decembrie 29, 2015

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare