Cum fură liderii PSD un milion de euro în doar 5 zile!

contracte

În mai puţin de o săptămână, o sumă de aproximativ 1 milion de euro a plecat din judeţul Giurgiu în conturile unor firme de IT. Este nouă modă în materie de şifonat bani publici, deoarece nimeni nu poate cuantifica exact şi stabili preţul corect în acest domeniu.
La sfârşitul lunii iulie, o firmă din Tulcea, NOVART ENGINEERING S.R.L. (prietenii ştiu de ce), câştiga o licitaţie organizată de către Primăria Giurgiu pentru:

„Achiziţionarea aplicaţiei de gestiune precum şi a echipamentelor hardware, necesare pentru implementarea proiectului Înfiinţarea unei pieţe de gross pentru peşte în Municipiul Giurgiu ”
Cu doar 5 zile mai devreme, firmele de casă PSD, mai au reuşit să câştige o altă licitaţie, de aproximativ 800 de mii de euro. Spitalul judeţean Giurgiu urmează să plătească firmei INFO WORLD S.R.L. 33 de miliarde de lei pentru un amărât de program controversat în toată ţara:

Infrastructura hardware şi software de bază, servicii de dezvoltare şi implementare a sistemului informatic medical.
În timp ce sistemul medical suferă de o subfinantare acută, zeci de miliarde merg către firmele celor din PSD.
INFO WORLD S.R.L. a început să capuseze sistemul medical încă din anul 2001.În acel an Ministerul Sănătăţii, la conducerea căruia se afla Daniela Bartos, a cerut spitalelor implementarea unui sistem informatic, astfel încât toate raportările, situaţiile, internările, externările şi foile de mişcare ale bolnavilor să fie realizate în suport electronic. Oferta firmei „Info World “, cu programul „Hospital Manager “, a fost se pare atunci de departe preferată de Ministerul Sănătăţii care a recomandat-o spitalelor cu ajutorul şi influenţa politicienilor PSD locali.

Şi aceasta în ciuda faptului că, în momentul în care au închiriat softurile „Info World “, spitalele aveau deja programe informatice asemănătoare puse la dispoziţie gratuit de către Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate (CNAS). Potrivit presei centrale, CNAS avea în derulare, la nivel naţional, un program de informatizare a spitalelor, dar cu o altă firmă. Acest proiect urma să se desfăşoare pe o durată de 15 ani, în baza unui contract semnat încă din 2002 şi a cărui valoare este de 120 de milioane de euro. Pe lângă soft, spitalele trebuiau să primească şi calculatoare. Contractul însă s-a derulat cu poticneli şi întârzieri. Au fost numeroase scandaluri în întreaga ţară, legate de interesele firmei menţionate şi modul în care sunt derulate contractele.

Anul trecut, în dată de 18 octombrie, conducerea Spitalului judeţean, pe baza unei finanţări primite din partea ministerului, organizează această licitaţie. Suma estimată, peste 38 de miliarde de lei. În mod deloc surprinzător, „Info World “, câştiga şi licitaţia de la Giurgiu.
Ionel Volintiru, fost prim-secretar al Comitetului municipal al Uniunii Tineretului Comunist Bucureşti, este cel care se afla în spatele acestei afaceri.

Firmele lui Volintiru au fost implicate în scandalul gripei aviare de acum nouă ani, când s-au cheltuit zeci de milioane de euro pe soluţii de dezinfecţie. Firma care a vândut un produs utilizat în întreaga ţară a fost Sanprodmed SRL, care face parte din grupul de firme Medicarom Group.
Mai mulţi directori de spitale din ţară, care sunt în relaţii contractuale cu Volintiru, spun că acest este un protejat al celor din PSD, fiind un apropiat al mai multor lideri din partid.

Claudiu Cimpoeru, Cristina Rotaru


Publicat  :  august 18, 2015

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare