În cadrul ultimei conferinţe de presă, Marian Mina, preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, a prezentat realizările, greutăţile întâmpinate şi investiţiile realizate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu- ca unitate subordonată Consiliului Judeţean Giurgiu.
„Din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Giurgiu, au fost efectuate mai multe investiţii. Una dintre cele mai importante este reabilitarea clădirii spitalului vechi. Lucrarea a constat în înlocuirea instalaţiei termice, electrice şi sanitare, consolidarea clădirii, înlocuirea acoperişului şi finisaje exterioare. De menţionat este faptul că imobilul nu a mai beneficiat de reparaţii de peste 20 de ani. După terminarea lucrărilor de reabilitare, saloanele şi cabinetele sunt conform normelor igienico-sanitare în vigoare”, a spus Marian Mina.
În paralel cu implementarea investiţiilor finanţate de către Consiliul judeţean, conducerea Spitalului judeţean este preocupată de schimbarea atitudinii cadrelor medicale în relaţia cu pacientul.:
” Trebuie să recunosc că dorim o schimbare conceptuală, avem obligaţia profesională şi morală de a pune pe primul plan pacientul, să avem o schimbare de atitudine, să facem un pas spre o normalitate care trebuie să existe în relaţia cu pacientul.
Mergem în toate secţiile, dincolo de suferinţele care se ascund în spatele fiecărei uşi de salon, vrem să aducem o alinare, o atenţie şi îngrijire corespunzătoare. Îmi doresc să văd cum toată atenţia personalului şi serviciile asigurate de unitatea medicală pe care o coordonez sunt focusate asupra pacientului. De asemenea, atenţie deosebită acordăm şi blocului alimentar, asupra meniului şi a condiţiilor de pregătire a hranei. O să cerem părerea şi pacienţilor asupra calităţii hranei oferite, doresc să avem un dialog cu pacienţii.
Avem foarte multe de îmbunătăţit. Până acum, am observat că personalul este dornic de schimbare. Sper să nu mă înşel. Cine îşi doreşte să mai rămână în această echipă, trebuie să îşi schimbe atitudinea faţă de pacient.
Avem toată susţinerea conducerii Consiliului judeţean pentru a îmbunătăţi calitatea actului medical în Giurgiu şi vom face acest lucru.
Fiecare angajat al spitalului trebuie să trateze pacienţii ca şi cum s-ar trata pe ei sau pe membrii familiei, astfel încât calitatea serviciilor medicale să fie fundamental îmbunătăţite. Bineînţeles, calitatea serviciilor medicale rezultă atât din pregătirea profesională, atitudinea şi experienţa personalului, cât mai ales şi din existenţa unei aparaturi medicale de înaltă tehnologie şi performanţă pentru care au fost iniţiate mai multe demersuri de achiziţionare”, ne-a declarat Mihaela Raţă, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu.
Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă doreşte să schimbe atitudinea angajaţilor
Publicat
: iulie 20, 2017
Citește și …
-
-
-
Poliţiştii giurgiuveni au arestat doi ” Moşi Crăciuni”
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri Comments: 0 -
Rezultatele alegerilor parlamentare din judeţul Giurgiu
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri, Politica Comments: 0
-
-
-
Liceul Tehnologic Clejani a fost acreditat
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
-
-
-
-
-
-
-
Poliţiştii giurgiuveni au arestat doi ” Moşi Crăciuni”
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri Comments: 0 -
Rezultatele alegerilor parlamentare din judeţul Giurgiu
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri, Politica Comments: 0
-
-
-
Poliţiştii giurgiuveni au arestat doi ” Moşi Crăciuni”
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri Tags: comuna Adunaţii Copăceni, Daniel Cezar RusuNu mică a fost mirarea locuitorilor din comuna Adunaţii Copăceni când, astăzi, pe străzile din comună şi-au făcut apariţia doi „Moşi Crăciuni”. Îmbrăcaţi corespunzător, aceştia erau veniţi ” să colinde” locuitorii şi să plece cu sania plină Toată povestea a fost spusă de către Daniel Cezar Rusu, primarul comunei Adunaţii Copăceni, pe pagina personală de […]
Read More-
-
-
Toma Petcu, președintele Consiliului Județean: Astăzi, am fost alături de colegii mei la ceremonia de validare a mandatelor parlamentarilor aleși de giurgiuveni pentru a-i reprezenta în Parlamentul României
Posted in: Actualitate, Politica Tags: Andrei Alexandru, aneta matei, Gabriela Horga, PNl Giurgiu, Toma Petcu
Post your comments