Conducerea primăriei Giurgiu a acceptat ridicarea pe terenul propriu a unor construcţii neautorizate

astra

În ultimele zile am tot scris despre faptul că peluza şi sediul administrativ de la stadionul „Marin Anastasovici” au fost ridicate în mod ilegal, fără să existe o autorizaţie de construcţie.
Chiar în lipsa unor reacţii din partea autorităţilor implicate, pe zi ce trece începe să se facă lumină în această problemă.
În luna iulie, 2014, primarul Nicolae Barbu afirma în cadrul unei conferinţe de presă, ca autorizaţia de construcţie revine în sarcina primăriei Giurgiu:” “Aș vrea să rețină toți că această investiție este făcută pe terenul primăriei, rămâne a municipalității, deci la sfârșitul terminării acestor lucrări care sunt pe autorizația de construcții a primăriei, se va face un protocol în care toată investiția va trece în patrimoniul primăriei, iar dânșii vor avea drept de folosință gratuită pe întreaga durată de existență a clădirii. Deci cineva își face în curtea ta lucrarea și ți-o dă gratis, el doar să stea acolo și să o folosească, aici este marele avantaj al municipalității.”

Aşadar, în traducere, principala autoritate care trebuie să vegheze la respectarea legalităţii în construcţii, accepta să i se ridice în „propria curte” o construcţie neautorizată.
Realizând probabil că au încălcat legea, în data de 22 aprilie 2015, consilierilor locali le este prezentată o hotărâre de consiliu prin care este modificat contractul de asocieri în participatiune nr.16.883/3018/30,09.2010, încheiat intre Municipiul Giurgiu şi Asociaţia Fotbal Club Astra Giurgiu.
Prin aceste modificări, la punctul 4.4.8, se spune: „Părţile convin ca autorizaţiile de construcţie prevăzute la articolul 4, pct.3, lit. L (sediul, vestiarul şi peluza) să fie emise direct pe numele asociatului secund (Clubul Astra).
Este dovada cea mai clară ca toate construcţiile au fost efectuate fără autorizaţie.
Pe baza acestei hotărâri de consiliu este emis un nou certificat de urbanism, iar clubul Astra reia toate formalităţile pentru autorizare.

Pentru obţinerea avizelor este folosită o procedură, care nu mai este valabilă încă din anul 2011. Noul certificat de urbanism este emis pentru intrarea în legalitate, o procedură retroactiva de obţinere a avizelor, pe care nicio instituţie nu este dispusă să le elibereze.
Modificările aduse Legii Urbanismului prin Ordonanţa 7/2011 spun clar că de la 1 ianuarie 2012 construcţiile ilegale vor fi demolate, nemaiexistând nicio posibilitate ca proprietarii să obţină actele necesare unei clădiri legale: „Nu pot fi iniţiate şi aprobate documentaţii de urbanism care au ca scop intrarea în legalitate a unor construcţii edificate fără autorizaţie de construire sau care nu respectă prevederile autorizaţiei de construire”, prevede articolul 56.1 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 7/2011.
Până atunci, singura variantă alternativă este închiderea acestor obiective până la clarificarea regimului lor juridic.


Publicat  :  noiembrie 19, 2015

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare