Comuna Stăneşti va avea un teren de sport multifuncţional, dotat cu instalaţie de nocturnă

Teren Stanesti 1

Cu toate că ne aflăm într-o perioadă de pandemie şi austeritate bugetară, lucrările de investiţii continuă în comuna Stăneşti.
Printr-un proiect cu fonduri europene, în valoare de 76 de mii de euro, în satul Stăneşti este construit un teren de sport multifuncţional, împrejmuit şi dotat cu instalaţie de nocturnă.

Teren Stanesti 2
În cursul acestui an proiectul urmează să fie finalizat, de acesta urmând să beneficieze toţi locuitorii dornici să practice sportul:

Danut Mitrea 2
” Terenul este amplasat în apropierea şcolii, pe un loc care era viran, neamenajat şi plin de vegetaţie spontană.
Este un proiect ambiţios, pe lângă terenul de sport, ce va fi dotat cu o suprafaţă sintetică, va exista şi o zonă de siguranţă pentru spectatori. Tot aici, vom construi şi un mic parc, unde copiii vor putea să se joace. De asemenea, vom amenaja şi o parcare pentru autoturisme.
Prin aceasta investiţie dăm plus valoare acestei zone şi, ceea ce este cel mai important, tinerii noştri vor putea să desfăşoare activităţi sportive, fapt care contribuie la sănătatea şi dezvoltarea personală a lor. Tinerii au constituit întotdeauna o prioritate pentru administraţia locală, fie că a fost vorba despre activităţi sportive sau culturale.”, ne-a declarat Danuţ Mitrea, primarul comunei Stăneşti.Teren Stanesti 3
Tot în această perioadă, cu fonduri din bugetul local, se toaletează copacii din comună, iar, acolo unde situaţia o impune, sunt folosiţi alpinişti utilitari.


Publicat  :  martie 3, 2021

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare