Cine va fi noul vicepreşedinte al Consiliului judeţean?

Buduru (1)_a

Motto: „Machiavelism este un termen referitor la teoria politică expusă de Niccolò Machiavelli, în cartea cu titlul Principele, apărută în 1515, în care, cu sinceritate, dar mai ales cu cinism, a susținut că în politică se pot folosi absolut orice mijloace ce pot duce la atingerea scopului propus: vicleșug, minciună, lipsă de scrupule, sforărie, manevre diabolice, trădare, corupere, de unde și principiul „scopul scuză mijloacele”. -. Wikipedia

Preşedintele PSD Giurgiu Niculae Bădălău anunţa în urmă cu două zile ca pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare de astăzi, 16 octombrie, a Consiliului judeţean urmează să se găsească o propunere de hotărâre prin care se vacantează postul de vicepreşedinte al Consiliului judeţean, deţinut de către Dumitru Gavrilă. Lucru care nu s-a întâmplat, în schimb este propusă de către 11 consilieri judeţeni schimbarea celuilalt vicepreşedinte, Cristian Marciu.

Niculae Bădălău a mai anunţat public, ceea ce se ştia de ceva vreme, faptul că postul lui Dumitru Gavrilă revine PLR-ului, principalii favoriţi pentru ocuparea lui fiind Constantin Buduru şi Adrian Chiran.
Despre Adrian Chiran datele sunt puţine, a fost mulţi ani membru al PNL, iar în prezent este director la RAR.

În schimb Constantin Buduru este o veşnică ” starleta” a politicii locale. A intrat în politică odată cu înfiinţarea APR-ului, a trecut apoi pe la PNL, puţin pe la PSD, apoi PDL, PER, pentru că, în sfârşit, să oprească în staţia PLR.
Constantin Buduru este ca o locomotivă, merge înainte prin politica, indiferent de ce vagoane are de transportat, doctrina este prea puţin importantă, este parcă imaginea în oglindă la Consiliul judeţean a lui Ionel Dinu, de la Consiliul municipal.

Dacă vor să-l îmbolnăvească de inimă rea pe Vasile Mustatea, PLR-ul va veni cu propunerea Constantin Buduru, care este capabil să-i „toace” nervii preşedintelui în mod sistematic. Există însă riscul ca acesta, a făcut-o de nenumărate ori, să ajungă la o înţelegere, pentru interesul personal, cu Vasile Mustatea. Adrian Chiran este o persoană mult mai stabilă, deşi nu la fel de spectaculoasă ca Buduru. Alegerea este la PLR, vor decide pentru circ sau pentru siguranţă.
Deşi, după propria părere, numele celor doi au fost scoase în mod intenţionat la înaintare, Andrei Ovidiu fiind consilierul PLR cu cele mai mari şanse de a deveni vicepreşedinte al Consiliului judeţean.


Publicat  :  octombrie 16, 2014

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare