În doar doar zile după ce doamna ” două rândunici” a fost numită preşedinte la PNL Giurgiu, pagina acesteia de socializare de pe Facebook a avut o creştere record de like-uri şi comentarii, zeci de giurgiuveni descoperind din senin că o apreciază foarte mult.
Fosta raia turcească, mulţi dintre noi încă nu au scăpat de obiceiul de a pupa papucii noului stăpân.
Primul pe listă, oare de ce nu surprinde pe nimeni, consilierul judeţean Constantin Buduru, ce deja o sufoca cu reverenţele sale pe presupusul nou stăpân.
Urmează TNL Giurgiu, de fapt o parte dintre membrii săi, fericiţi de schimbarea domnitorului.
Sunt şi destui lideri politici serioşi care deja pregătesc covorul roşu pentru întâmpinarea domnitoarei fanariote.
În astfel de situaţii, istoria ne-a arătat că în perioada următoare trebuie să ne aşteptăm la o luptă între reprezentanţii unor găşti cu interese diferite. De fapt, lupta este începută de mult.Lipseşte preşedintele de la Călăraşi,Raducu Filipescu,unul dintre regizorul din umbră la toată această nebunie.Şi,bineînţeles,producătorul Daniel Chitoiu.
Cine pupă papucii noului stăpân de la PNL!
Publicat
: ianuarie 27, 2015

Citește și …
-
-
-
-
Primarul comunei Răsuceni, Costel Spălatu, a fost reținut pentru 24 de ore
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0
-
-
-
-
-
Primarul comunei Răsuceni, Costel Spălatu, a fost reținut pentru 24 de ore
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0
-
-
-
-
-
-
-
La mulți ani, domnule Cătălin Corbea!
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: DEZASTRU! Asta lasă Bolojan în urma lui. A băgat România în CRIZĂ iar cifrele oficiale confirmă ceea ce românii simt deja în fiecare zi!
Posted in: Actualitate, Politica Tags: deputat Marian Mina, PSD GiurgiuPentru a treia lună consecutiv, inflația depășește 10%, ajungând la 10,9%. În timp ce Bolojan şi prietenii lui se agaţă cu dinţii de funcţii, oamenii văd cum valoarea salariilor și a pensiilor scade, de la o lună la alta. Energia electrică este mai scumpă cu 55% decât anul trecut, motorina cu 36% iar benzina […]
Read More-
Daniel Cezar Rusu, primarul comunei Adunaţii Copăceni: Aseară am participat la Edelweiss Bal, evenimentul caritabil organizat de HOSPICE Casa Speranței pentru strângerea de fonduri destinate construcției unui spital de îngrijiri paliative în Adunații Copăceni
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Daniel Cezar Rusu, primar Adunatii Copaceni -
-









Post your comments