Cine este George Popa, preşedintele interimar al organizaţiei municipale PMP Giurgiu?

georgepopapana

Începând de săptămâna trecută, la conducerea organizaţiei municipale a PMP Giurgiu a fost numit preşedinte interimar George Popa.
Acesta este giurgiuvean, are 50 de ani, activează în prezent în sectorul privat şi este la prima sa experienţă politică.

Până a decide să meargă în mediul privat, preşedintele organizaţiei municipale a PMP a lucrat la Gardă Financiară Giurgiu.
Foştii săi colegi spun că a fost unul dintre cei mai buni comisari, nimeni neavând ce să-i reproşeze pe perioada activităţii depuse în această instituţie.

George Popa îşi propune în primul rând formarea unei structuri operaţionale la nivelul organizaţiei municipale, cu reprezentare pe toate cele 48 de secţii de votare, iar apoi, din punct de vedere personal, intenţionează să candideze şi să devină consilier local la alegerile din în anul 2016.


Publicat  :  iunie 23, 2014

Related Articles

Un comentariu

  1. vali

    este curat ca lacrima nu are nimeni ce sa-i reproseze decat faptul ca a avut o mica participatie cu BUTOANE la o evaziune mica fiscala doar de 120mil euro cu dn. gazdac ,dn. senator magureanu si altii.La fel ca si mircica basescu si fratiorul lui deci asta este PMP

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare