Cel sătul nu îl crede pe cel flămând!

cantina2

În urmă cu câteva zile prezentam situaţia dramatică a persoanelor ce aveau singura sursă de hrană porţiile de mâncare oferite de către Cantina de ajutor social. Începând cu luna ianuarie numărul acestora a fost redus la jumătate.
În conferinţă de presă de miercuri, 4 februarie, primarul Nicolae Barbu a dezvoltat şi acest subiect. Nu vom interveni cu niciun comentariu. Dizertaţia este mult prea interesantă, prin cinismul ei:

” Am încercat o analiză şi o echilibrare a porţiilor. Unde sunt 6 copii am mers pe 3-4 porţii, acum depinde şi de vârstă. Erau unii care veneau şi luau mâncarea să crească porci, unii nu erau mulţumiţi de calitatea pâinii. Eu am fost şi am verificat de trei ori. Am fost şi am mâncat din ce era pregătit în acea zi. E o mâncare bună. Mâncarea la cazan este mereu mai bună decât ceea ce faci acasă.
Acum avem 152 de copii care sunt asistaţi şi 22 de adulţi. Am mărit bugetul la 9 miliarde, mergem pe 170 de asistaţi. Am depăşit momentul.
Unde sunt 6 copii, dăm mâncare pentru 3 sau 4. Să nu îmi spuneţi că un copil de 1 an sau 2 mănâncă un castron de ciorbă întreg. Şi pentru seara, mâncare rece. Este un sprijin financiar dat unor familii cu nevoi. Asta nu însemna că trebuie să-i susţinem integral. Aaa, că înainte erau 6 copii şi din porţiile lor mâncau şi adulţii şi nu muncea nimeni, era altă treabă. Eu garantez şi mergem şi facem testul acesta. Îi chem pe cei 6 copii şi le dăm 4 porţii de mâncare. Împărţim mâncarea de la cei patru în 6 farfurii. O să vedeţi că vor pleca sătui. Un copil de 1 an nu mănâncă 400 de ml de ciorbă, nu mănâncă 300 g de fel principal şi nu consuma 300 de g de parizer.
Legal, putem să nu le dau deloc. Când am venit primar erau doar 73 de inşi. Este un ajutor, nu este ceva care li se cuvine. Asta trebuie să înţeleagă.”
No comment!

cantina1


Publicat  :  februarie 5, 2015

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare