Ce „secrete” are primarul comunei Băneasa

baneasa

Viorel Rotaru, primarul comunei Băneasa, este una dintre cele mai sincere persoane pe care le-am cunoscut până în prezent.
Cu un bun simţ şi o modestie pe care rar am întâlnit-o, acesta refuza aproape întotdeauna să vorbească despre realizările sale, spunând: „Nu am făcut nimic ieşit din comun, doar ce le-am promis oamenilor. De ce trebuie să apară în presa asta? Că am realizat ce le-am promis? Doar pentru aceasta m-au ales.”

În ultimele luni, în Băneasa au fost asfaltate toate străzile principale, iar pe cele secundare s-a pus piatra de carieră. Totul s-a realizat din bugetul propriu al primăriei, gospodărit cu chibzuinţă de către primarul Viorel Rotaru. Băneasa este una dintre localităţile cele mai mari din judeţ, astfel încât 25 de km de drum asfaltat şi pietruit poate constitui un record pentru orice primar.

Viorel Rotaru şi-a propus să nu se oprească aici, urmează ca şi în celelalte localităţi ce aparţin de comuna Băneasa, este vorba despre satele Pietrele şi Frasinu, să înceapă lucrările de amenajare a străzilor.

baneasa (2)


Publicat  :  august 6, 2014

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare