Ce se întâmplă cu programul „Prima Casă”. Anunţul făcut de ministrul Finanţelor Publice

14184549_10205366548922844_8096563009446049356_n

Plafonul pentru programul „Prima Casă” va fi suplimentat în luna septembrie, iar în octombrie va fi finalizată o strategie pe termen mediu, de cinci ani, pentru acest program, astfel încât toate părţile implicate să îşi poată face planuri pe un astfel de termen, a declarat marţi seară, la un post TV, ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu.

„Programul va fi suplimentat în septembrie pentru 2016 şi în octombrie vom avea o strategie pentru acest program pe termen mediu, de cinci ani, astfel încât să evităm eventualele sincope în derularea programului”, a precizat ministrul Finanţelor.

Potrivit acesteia, cererea de finanţări pe „Prima Casă” a crescut foarte mult în perioada discuţiilor cu privire la Legea Dării în plată, iar acum se întâmplă la fel pentru că „oamenii nu ştiu dacă programul va mai fi la anul sau nu”.

Ministrul Finanţelor a precizat că şi în acest caz este nevoie de predictibilitate, astfel încât atât cetăţenii cât şi dezvoltatorii imobiliari să îşi poată face planuri pe termen mediu.


Publicat  :  august 31, 2016

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare