Cazul descinderilor din comuna Stăneşti: Ce si unde ar fi trebuit să caute poliţiştii giurgiuveni

sediu primaria Stanesti

În data de 18 martie 2021, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Giurgiu emite următorul comunicat de presă, preluat şi de majoritatea publicaţiilor naţionale:
„În această dimineață, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, pun în executare 15 mandate de percheziție domiciliară, din care unul la sediul unei instituții publice și 14 la domiciliile unor persoane fizice, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Persoanele în cauză sunt bănuite că în cursul anului 2020, beneficiind de documente întocmite în fals de către funcționari din cadrul instituției publice, au stabilit reședința mai multor persoane (peste 100) fără ca acestea să locuiască efectiv la adresele de reședință.
Această activitate ilegală a avut drept scop participarea în calitate de alegători la alegerile locale din luna septembrie 2020.”

Acest subiect a fost dezbătut şi speculat, lăsându-se, pe surse, ideea că vizat ar fi fost într-un final primarul comunei Stăneşti, Danuț Mitrea.
Care este adevărul în acest caz, vom încerca să lămurim cu date despre vizele de flotant făcute în comuna Stăneşti înainte de alegerile din septembrie 2020.
Trebuie spus încă de la început că acest fenomen al vizelor de flotant ce se fac înainte de alegeri este o situaţie întâlnită la fiecare scrutin electoral, în toate localităţile din ţară.
Toate partidele politice, cu precădere cele aflate la putere, au avut şi au interesul să-l perpetueze
Alegerile locale din anul 2020 s-au desfăşurat într-o situaţie aparte: epidemia de Covid-19.
Foarte mulţi români ce erau plecaţi în străinătate s-au întors în ţară, iar mulţi dintre aceştia au căutat să-şi stabilească domiciliul în mediul rural, la părinţi, ori bunici.
Situaţia aceasta a fost întâlnită şi la Stăneşti.
Conform ultimului recensământ, realizat în anul 2011, comuna Stăneşti avea 1700 de gospodării.
În ultimii ani, primăria Stăneşti a realizat şi ea un recensământ propriu. Din acesta reieşea că în Stăneşti locuiesc 1745 de persoane.
La alegerile locale din data de 27 septembrie 2020 pentru funcţia de primar al comunei Stăneşti au participat 3 candidaţi: Danuţ Petrişor Mitrea (PSD), Tiberiu Constantin Stan (PNL) şi Venorica Viorica Nicolae (ProRomânia).
Conform datelor finale ale Biroului de Circumscripţie nr.47 Stăneşti, la alegerile locale din data din 27 septembrie 2020 s-au înregistrat 1553 de voturi valabil exprimate.
Acesta au fost repartizate astfel: Danuţ Mitrea- 1193 de voturi, Tiberiu Constantin Stan- 315 voturi şi Venorica Viorica Nicolae- 45 de voturi.
Diferenţa dintre candidatul PSD şi voturile adunate ale celorlalţi doi candidaţi a fost de 1080 voturi. La această diferenţă zdrobitoare, ce nevoie ar fi avut Danuţ Mitrea de voturi obţinute în urma vizelor de flotant? Răspunsul este logic: Alegerile locale la Stăneşti erau câştigate clar dinainte de reprezentantul PSD, iar candidatul beneficiar al vizelor de flotant trebuie căutat în altă parte.
Tibi Stan, un tânăr ambiţios

Cu doar un an înainte de alegerile locale din 2020, în comuna Stăneşti îşi stabileşte domiciliu un tânăr care are în municipiul Giurgiu mici afaceri cu preparate din carne de pui.
Acesta are o boxă în Piaţa Centrală şi colaborează cu Emil Tofan la magazinul „Piaţa de Carne”.Tibi Stan si Tofan Emil
Numele tânărului ambiţios este Tiberiu (Tibi) Stan.
Acesta cumpără împreună cu soţia spaţiul fostului magazin, situat la nr.8 în Stăneşti.
Tibi îşi stabileşte domiciliu aici, cu intenţia clară de a candida pentru funcţia de primar la alegerile ce urmau. Este prima interacţiune a acestuia cu localitatea, de care era complet străin.
La acea dată Danuţ Mitrea era primar PNL, astfel Tiberiu Stan se îndreaptă către cei de la ProRomânia.

Tibi Stan ProRomania
Cu puţin timp înainte de alegeri, primarul în funcţie anunţă că va candida din partea PSD-ului. Este singurul primar din judeţul Giurgiu care renunţă să mai candideze din partea partidului aflat la putere şi alege opoziţia. O mutare care, se pare, a dus şi la problemele din prezent.Tiberiu Stan
În această situaţie, Tibi se reorientează, renunţa la ProRomânia şi devine candidatul PNL-ului.
Am făcut această scurtă prezentare pentru o mai bună înţelegere a contextului politic în care s-au desfăşurat alegerile locale din comuna Stăneşti.
Să revenim însă la problema vizelor de flotant.

Ca în armată: Nouă persoane ” locuiesc” în 35 de metri pătraţi

La alegerile locale, spre deosebire de cele prezidențiale, parlamentare sau europarlamentare, alegătorul poate vota numai în comuna, oraşul, municipiul în care îşi are domiciliul sau reşedinţa.
Viză de flotant se obţine printr-o declaraţia de luare în spațiu a proprietarului, în cazul în care solicitantul nu este și proprietarul imobilului. Găzduitorul trebuie să facă dovada proprietăţii asupra spaţiului, în majoritatea cazurilor în mediul rural aceasta se face printr-un documentul eliberat de primării din care rezultă că solicitantul sau după caz găzduitorul figurează înscris la registrul agricol cu un imobil tip locuinţă.Stanesti nr. 8
În data de 21.08.2020, Tiberiu Constantin Stan depune la primăria comunei Stăneşti un număr de  9 declaraţii prin care îşi dă acordul să primească în spaţiul pe care îl deţine la nr. 8 în comuna Stăneşti mai multe persoane care îşi aveau domiciliul în realitate în municipiul Giurgiu. Tibi îşi motivează „generozitatea oferirii unui adăpost „, prin faptul că aceştia îi sunt, colegi, prieteni, etc. La aceeaşi adresa, nr.8, îşi stabilesc reşedinţa şi soţia, sora şi mama candidatului.
Dacă ar trebui să luăm de bune cele trecute în documente, 9 persoane au locuit într-un spaţiu de 35 de metri pătraţi, atât cât are fostul magazin. Poate doar dacă dormeau în paturi suprapuse ca la… armata, să spunem.
În acelaşi timp, alte 27 de persoane apropiate de candidatul PNL îşi stabilesc, în hârtii, reşedinţa la 3 adrese din comuna Stăneşti. Printre acestea se afla şi Tofan Emil şi Tofan Oana, soţia asociatului lui Tiberiu Stan, care obţin vize de flotant pe adresa din Drumul Hodivoaiei, nr.39, comuna Stăneşti.

Sesizând numărul foarte mare de solicitări venite pentru eliberarea de adeverinţe din registrul agricol, în data de 28.08.2020 primăria comunei Stăneşti înaintează mai multe adrese către Postul de Poliţie Stăneşti, prin care solicită să fie verificat legalitatea cererilor pentru stabilirea reşedinţei.
În data de 03. 09.2020, şeful postului de poliţie din Stăneşti răspunde: „Vă aducem la cunoştinţă că, în conformitate cu prevederile O.G. 97/2005, Instituţia competentă de stabilire a reşedinţei este Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Giurgiu”.
Toată răspunderea vizelor de flotant revine aşadar Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor Giurgiu, primăria trebuind să elibereze adeverinţe pentru toate persoanele care au solicitat.
Acestă situaţie de fapt este parafată de către Instituţia Prefectului, care verifică legalitatea actelor emise de către autorităţile locale.
Prin ordin de prefect, în data de 08.09.2020, la sediul primăriei Stăneşti se deplasează o echipă de control ce verifică modul în care sunt eliberate aceste adeverinţe.
În data de 25.09.2020 Instituţia Prefectului trimite o adresă către primăria Stăneşti în care se spune clar: „Vă rugăm să eliberaţi cu celeritate adeverinţele şi certificatele solicitate de către cetăţeni pentru ca aceştia să îşi poată valorifica drepturile recunoscute de lege”. ( N.R. Să poată vota peste 2 zile).
Tot în adresa prefecturii se mai spune: ” Vă comunicăm faptul că O.G. nr. 33/2020 nu condiţionează eliberarea unor adeverinţe la înscrierea unor persoane în registrul agricol de efectuarea unor cercetări prealabile de către organele de poliţie”.
Adresa prefecturii Giurgiu vine în contradicţie cu cele transmise în data de 07.09.2020 de către Ministerul de Interne:
” În toate situaţiile în care se înregistrează cereri pentru stabilirea reşedinţei se va verifica în baza de date numărul menţiunilor de reşedinţă valabil înscrise la adresa respectivă. Dacă la adresa respectivă sunt înscrise cel puţin 2 menţiuni de reşedinţă valabile se va proceda la informarea structurii locale a poliţiei naţionale, în vederea efectuării verificărilor în teren, din care să rezulte dacă solicitanţii locuiesc efectiv la adresa declarată. În situaţia în care, din verificările efectuate de către polițiști rezultă faptul că persoanele respective nu locuiesc efectiv la adresa declarată, cererile lor vor fi respinse”.
În situaţiile prezentate de la Stăneşti erau cel puţin câte nouă persoane la aceeaşi adresă.
În loc de concluzii
Actualul primar al comunei Stăneşti, Danuţ Mitrea, a câştigat cu o diferenţă zdrobitoare alegerile din data de 27 septembrie. Principalul contracandidat al acestuia, Tiberiu Stan, omul PNL-ului, are, doar din cele ştiute de noi, cel puţin 36 de solicitări pentru viză de flotant pentru persoane care nu au vreo legătură cu localitatea Stăneşti.
Chiar dacă primarul Danut Mitrea a solicitat o minimă verificare a legalităţii modului în care sunt eliberate vizele de flotant, poliţia şi prefectura i-au transmis să-şi vadă de treabă, ca oamenii trebuie să voteze. După ce trec aproximativ 8 luni de la alegeri, poliţiştii Giurgiu fac mai multe descinderi la sediul primăriei Stăneşti şi la domiciliul a 14 persoane. Mai mulţi angajaţi din primărie sunt bănuiţi de fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
În data de 25.09.2020, prefectura îi înştiinţa pe angajaţii primăriei Stăneşti că vor răspunde disciplinar, civil sau penal dacă nu eliberează adeverinţele pentru vizele de flotant. Dacă le-au eliberat, sunt cercetate acum de poliţie şi parchet.
O situaţie aberantă, specific românească, imposibil de înţeles.
Poate explicaţia ar trebui să căutăm în faptul că primarul Danut Mitrea a fost atât de încăpăţânat încât nu a cedat la toate presiunile la care a fost supus pentru a candida la alegeri din partea PNL. Ori este, poate, simplă coincidenţă.
Tot o simplă coincidenţă să fie faptul că acţiunile din această perioadă, comuna Stăneşti nefiind un caz singular, vizează doar localităţile cu primari PSD?
La Bucşani, cel mai evident exemplu, au fost sute de vize de flotant. Au fost înaintate sesizări la toate instituţiile abilitate. Acestea au rămas fără răspuns. Poate şi aceasta este tot o coincidenţă!
Poate, deşi atunci când oamenii politici au poliţe de plătit, coincidenţele nu prea există.


Publicat  :  martie 31, 2021

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare