Câţi giurgiuveni au participat la bursa locurilor de muncă

14724353_10205687561947969_7451612367080427177_n

Pe data de 20 octombrie 2016 s-a desfăşurat Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi. Această acţiune este o măsură activa care presupune confruntarea directă a cererii cu oferta de forţă de muncă.
Bursa s-a desfăşurat, începând cu ora 9.00, în municipiul Giurgiu, la Restaurantul Mioriţa şi în oraşul Bolintin Vale la sediul Bibliotecii din localitate.
În vederea identificării locurilor de muncă vacanţe, funcţionarii publici din cadrul A.J.O.F.M. Giurgiu au contactat un număr de 169 agenţi economici.
Au participat la bursa un număr de 37 agenţi economici care au oferit 373 locuri de muncă vacante, principalele domenii de activitate în care au fost oferite locuri de muncă vacante fiind: construcţii, industria confecţiilor, industria alimentară, servicii, comerţ.
La această bursă, au participat un număr de 139 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, fiind preselectaţi 57 absolvenţi în vederea susţinerii de probe de lucru sau interviuri la sediul firmelor.
Un număr de 32 şomeri au solicitat înscrierea la cursuri de calificare în meseriile: bucătar, cofetar, frizer-coafor, manichiurist-pedichiurist, barman, ospătar, mecanic auto, designer pagini web.
Din partea oficialităţilor locale, la această ediţie a bursei au participat: primarul municipiului Giurgiu, directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Giurgiu, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Giurgiu, inspectorul şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Giurgiu, membrii ai Consiliului Consultativ al A.J.O.F.M. Giurgiu
Deşi locurile de muncă vacante oferite de angajatori pentru absolvenţi au fost numeroase şi diversificate, interesul manifestat de către absolvenţi a fost foarte scăzut, în comparaţie cu anii anteriori, iar absolvenţii prezenţi au fost dezinteresaţi în a face demersuri la angajatori pentru a se integra pe piaţa muncii.


Publicat  :  octombrie 21, 2016

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare