Biserica din Letca Noua, cu hramul Maicii Domnului, este un loc de referinţă pentru judeţul Giurgiu.La 3 noiembrie 2002, icoana Maicii Domnului, care este acum în naosul bisericii, a început să izvorască mir. A devenit astfel un loc important de pelerinaj pentru credincioşii din toată ţara.
În urmă cu două luni, locuitorii din comună au aflat consternaţi ca biserica lor a fost transformată în schit de măicuţe, fără ca nimeni să-i întrebe.
Enoriaşii sunt revoltaţi şi urmează să vină în audienţă la conducerea Episcopiei Giurgiu:”Prin luna septembrie, ne-am trezit cu două călugăriţe zăpăcite, care ne-au spus că biserica noastră nu mai este biserica, a devenit schit. Comunitatea a fost pusă în faţa faptului împlinit, nimeni nu ne-a întrebat dacă dorim acest lucru. Acum am auzit, că nu vom mai avea preot, ci călugăr. Este ceva revoltător şi nu vom tolera acest lucru. Biserica este a comunităţii, nu a Episcopie Giurgiu. Nu dorim măicuţe şi călugări, ne vrem biserica aşa cum a fost ea din strămoşi”.
Pentru calmarea spiritelor, slujbele sunt încă săvârşite de către preotul Edmond Popa. Enoriaşii din Letca Noua nu ştiu însă cât va mai dura această situaţie.
Biserica din Letca Noua a fost transformată în schit, localnicii sunt revoltaţi
Publicat
: noiembrie 25, 2015

Citește și …
-
-
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: PSD a stabilit două condiții esențiale pentru susținerea viitorului Guvern: un program de guvernare care să includă măsuri concrete de relansare economică și de protejare a românilor cu venituri mici și medii și existența unei majorități guvernamentale clare, transparente și asumate
Posted in: Actualitate, Politica Comments: 0 -
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
General Capital Team SRL: Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0
-
Festivalul Toamnei la Școala Dărăști: Roade bogate, costume populare și mare bucurie în comunitate
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: comuna Adunaţii Copăceni, festivalul toamnei, primar Daniel Cezar RusuA fost zi de mare sărbătoare și belșug la Dărăști! Curtea școlii s-a umplut de culoare, de bunătăți și de voie bună cu ocazia Festivalului Toamnei, un eveniment care i-a strâns laolaltă pe mici și pe mari. Adevărații protagoniști au fost copiii. Îmbrăcați în frumoase costume populare, cei mici i-au bucurat pe cei prezenți cu […]
Read More








Post your comments