Cu o capacitate de cazare de 30 de persoane, în 15 dormitoare, cu 7 grupuri sanitare, cabinet medical, spălătorie, spaţii pentru prepararea şi servirea mesei, Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Oinacu este unul dintre cele mai importante centre ce fac parte din structura Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu.
În luna iunie 2016 a avut loc recepţia lucrărilor de reabilitare realizate de către firma giurgiuveană Sc Euro Invest SRL, valoarea acestora fiind de aproximativ 100 de mii de euro.
După doar câteva luni, în luna octombrie 2016, angajaţii centrului observă că în pereţi au loc infiltraţii de la instalaţia sanitară, iar întreaga construcţie începe să se degradeze.
Trecând perioada de iarnă, conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu, înaintează în data de 5 aprilie 2017 către firmă SC Euro Invest SRL, adresa cu nr. 21330, prin care solicita remedierea problemelor apărute, lucrarea aflându-se în perioada de garanţie:
” Dorim să vă informăm că ne confruntăm cu infiltraţii în cabinele de duş aflate pe etaj şi la parter şi, în consecinţă, cu degradarea pereţilor şi plafoanelor limitrofe.
Având în vedere că lucrările au fost realizate în baza contractului încheiat cu dumneavoastră, vă rugăm să remediaţi aspectele semnalate „.
În mod prompt, în data de 6 aprilie 2017, SC.Euro Invest SRL, prin directorul general Vasile Tabacu, revine cu răspuns la adresa conducerii DGASPC, spunând că vina aparţine celor care folosesc cabinele de duş:
” Referitor la situaţia infiltraţiilor de la cabinele de duş (…) s-a intervenit de două ori, pentru eliminarea acestora (…) După intervenţii repetate, s-a ajuns la concluzia că infiltraţiile apar şi din cauza exploatării necorespunzătoare. „, este adresa cu nr. 117/06.04.2017, semnată de către directorul general Vasile Tabacu.
La scurt timp, tavanul cade într-unul dintre dormitoare. Doar printr-o minune, în acel moment nu se afla nimeni în cameră, astfel consecinţele ar fi fost deosebit de grave.
Observând lipsa de cooperare din partea societăţii comerciale care era obligată, în baza contractului semnat, să remedieze aceste deficienţe, DGASPC Giurgiu intervine şi realizează pe cont propriu lucrările de reparaţii.
În momentul în care au fost desfăcute cabinele de duş, au descoperit şi cauza infiltraţiilor şi modul în care au fost realizate lucrările de către SC Euro Invest SRL.
Fotografiile sunt cele mai relevante în acest caz!
Atenţie, cad tavane la căminul pentru persoane cu dizabilităţi de la Oinacu!
Publicat
: decembrie 12, 2017
Related Articles
-
-
Preşedintele PNL Giurgiu, europarlamentarul Dan Motreanu: În calitate de europarlamentar, am promovat proiecte în interesul României, adoptarea acestora fiind posibilă datorită apartenenței PNL la grupul PPE, cel mai numeros din Parlamentul European!
-
Aventura Erasmus+ continuă pentru Școala Gimnazială Nr.7 Giurgiu
Citește și …
-
-
-
Exclusiv: Lista candidaţilor PSD Giurgiu pentru funcţia de consilieri judeţeni
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri Comments: 0 -
-
-
-
-
-
-
-
Exclusiv: Lista candidaţilor PSD Giurgiu pentru funcţia de consilieri judeţeni
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri Comments: 0 -
Doi tineri din TSD şi TNL Mihăileşti se acuză reciproc de violenţă fizică
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri, Politica Comments: 0
-
-
-
-
-
Începând cu 1 Mai, se deschide sezonul de Petreceri la Restaurantul ” La Bizet”
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0 -
Recomandările ANPC pentru perioada 1Mai – Sărbătorile de Paști
Posted in: Actualitate, Administratie, Social, Top Comments: 0
-
Cristina Elena Dinu, deputat PSD de Giurgiu: Zâmbete, îmbrăţişări, copii fericiţi!
Posted in: Actualitate, Editorial Tags: cadouri, deputat cristina elena dinu, PSDA GiurgiuAlături de colegele mele din OFSD Giurgiu am continuat tradiţia de Paşte şi am mers, astăzi, cu daruri la mai mulţi copii din municipiul Giurgiu. Le-am pregătit hăinuţe noi şi încălţăminte, dar şi pungi cu multe dulciuri şi fructe. Veselia micuţilor a fost molipsitoare, iar îmbrăţişările lor sincere ne-au umplut sufletul cu bucurie! Le mulţumesc […]
Read More
Post your comments