ANRE anunţă scumpiri la gaze şi la electricitate de la 1 octombrie

gaze

Veşti proaste pentru români la început de sezon rece: ANRE a stabilit majorări de preţuri pentru energie electrică şi gaze chiar din această săptămână. De la 1 octombrie gazul pentru populaţie se scumpeşte cu 6%, iar curentul electric cu 5%.


„Propunerile pe care le avem în acest moment în mapă, și pe care colegii mei din Comitetul de reglementare probabil le-au discutat, arată că, pentru trimestrul IV, pentru consumatorii din categoria B1, cei casnici, creșterea medie va fi în jur de 6%”, a declarat Emil Calotă, reprezentat ANRE.

Pe de altă parte, se va scumpi şi energia electrică.

Potrivit economica.ro, preţul energiei electrice pentru marea majoritate a celor opt milioane de gospodării din România va creşte, în medie, la nivel national cu 3,4 bani per kWh, potrivit unor surse oficiale.

Asta înseamnă că, de exemplu, pentru consumatorii din Bucureşti-Ilfov care nu au trecut pe piaţa concurenţială, asistăm la o creştere de circa 5,2%, dat fiind că, acum, preţul reglementat este de circa 58 de bani/kWh.


Publicat  :  septembrie 26, 2017

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare