Astăzi, acest proiect de lege a fost adoptat în plenul Camerei Deputaților, completând, astfel, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.44/2008. Concret, noua lege crează cadrul juridic necesar pentru a oferi posibilitatea transformării formei de organizare a persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi întreprinderilor familiale, în societăţi cu personalitate juridică.
Legea a fost gândită în contextul în care multe dintre aceste entități (PFA, II, IF) au atins o cifră de afaceri ce impune necesitatea trecerii de la contabilitate în partidă simplă la contabilitate în partidă dublă și diversificarea CAEN-urilor; transformarea lor în SRL-uri le permite păstrarea întregului istoric fiscal, bancar și a tuturor relațiilor comerciale.
Un alt beneficiu major va fi resimțit de persoanele care au accesat fonduri europene nerambursabile și care vor putea să devină persoane juridice, fără să fie obligate să returneze sumele pe perioada de monitorizare a proiectelor.
Andrei Alexandru, deputat PNL de Giurgiu: Unul din proiectele de lege pe care le-am inițiat, împreună cu colegii mei din grupul parlamentar PNL, are ca scop facilitarea transformării persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale și întreprinderilor familiale în SRL
Publicat
: octombrie 2, 2024
Related Articles
-
-
Preşedintele PNL Giurgiu, europarlamentarul Dan Motreanu: Îi urez succes lui Ion Ghimpețeanu în funcția de prefect al județului Giurgiu!
-
Andrei Alexandru, deputat PNL de Giurgiu: Amendamentele depuse de echipa de parlamentari PNL la Legea bugetului 2025 aduc județului Giurgiu aproape 7 milioane de lei

Citește și …
-
-
-
-
Exclusiv: Noua conducere a Inspectoratului Şcolar Judeţean Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
Exclusiv: Noua conducere a Inspectoratului Şcolar Judeţean Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
-
-
-
-
-
-
-
Exclusiv: Noua conducere a Inspectoratului Şcolar Judeţean Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
Președinta USR, Elena Lasconi: În România, educația „gratuită” a ajuns să-i coste pe părinți din ce în ce mai mult!
Posted in: Actualitate, Politica Tags: educatie, Elena Lasconi, USRN-o spunem noi, o spun chiar părinții, într-un sondaj realizat de organizația Salvați Copiii România. Părinții au ajuns să scoată din buzunare, în medie, 10.000 lei pe an: pe meditații, afterschool și materiale didactice.De trei ori mai mult decât in 2018! De ce ajung părinții să plătească atât de mult? – Pentru că școala nu […]
Read More
Post your comments