Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Giurgiu informează absolvenţii promoţiei 2019 că, în termen de 60 de zile de la absolvire, sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţele instituţiei pentru a beneficia de toate serviciile puse la dispoziţie de AJOFM GIURGIU în scopul integrării acestora pe piaţa forţei de muncă.
Precizăm că înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă este o etapă prealabilă și obligatorie în vederea obținerii facilităților acordate potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.
Astfel, absolvenții instituțiilor de învățământ pot beneficia de PRIMA DE INSERTIE
Incepând cu anul 2018, absolvenții instituțiilor de învățăamânt și absolvenții școlilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, care, în termen de 60 de zile de la absolvire, se înregistrează la agențiile pentru ocuparea forței de muncă și se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, de o primă de inserție egală cu de 3 ori valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data încadrării (1500 lei) .
In vederea înregistrării la agenţiile de ocupare, absolvenţii trebuie să prezinte urmatoarele documente:
– CI (copie şi original);
– act de studii sau adeverinţă (copie şi original);
– certificat de naştere (copie şi original);
– certificat de căsătorie – dacă este cazul (copie şi original);
– adeverinţă medicală – cu specificaţia “Apt pentru muncă” sau cu eventuale restricţii medicale.
În cazul absolvenţilor de liceu, indiferent dacă a fost sau nu promovat examenul de Bacalaureat, termenul de 60 de zile începe pe 01 iunie 2019, potrivit prevederilor Ordinului nr. 3.220/19 februarie 2018 al Ministrului Educaţiei Naționale conform căruia: „cursurile claselor terminale din învăţământul liceal se încheie în data de 31 mai 2019”.
Elevii care nu au situaţia școlară încheiată la toate materiile, se pot înregistra în evidențele agenției în termen de 60 de zile de la data promovării examenului de corigență, data înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ.
Relatii suplimentare se pot obtine de la sediul AJOFM Giurgiu din mun. Giurgiu, sos. Bucuresti, bl. 202/5D, sc. A, B, C, parter + mezanin; tel.: 0246/230613 sau la Punctul de Lucru din orasul Bolintin Vale – b-dul Republicii ( incinta Bibliotecii orasenesti), tel: 0246/271.066.
AJOFM Giurgiu: În atenţia absolvenţilor promoţiei 2019
Publicat
: iunie 3, 2019
Citește și …
-
-
Exclusiv: Lista candidaţilor PNL Giurgiu pentru alegerile parlamentare
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri, Politica Comments: 0 -
-
-
-
-
-
-
-
Exclusiv: Lista candidaţilor PNL Giurgiu pentru alegerile parlamentare
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri, Politica Comments: 0 -
-
-
-
-
-
Marea dorinţă a primarului Cătălin Corbea la final de mandat
Posted in: Actualitate, AdministratieLa manifestarea de vineri, 11 octombrie, organizată de către Corteva Agriscience, pe terenurile TotAgro, aparţinând familiei lui Cătălin Corbea, au participat şi liderii PNL Giurgiu: senatorul Toma Petcu, viitorul preşedinte al Consiliului judeţean Giurgiu şi deputatul Andrei Alexandru. Aflat la finalul mandatului de primar al comunei Prundu, Cătălin Corbea ne-a declarat că nu există tensiuni […]
Read More
Post your comments