Agricultorii cer să poată cultiva Organisme Modificate Genetic

comisie-agricultura-calarasi (1)

Miercuri, 16 octombrie, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii a Camerei Deputaţilor a avut o sesiune specială de lucru la Călăraşi. Pe ordinea de zi a şedinţei s-au aflat trei propuneri legislative şi dezbateri pe probleme specifice cu agricultorii din Bărăgan.
La întâlnirea la care au participat şi cei doi deputaţi de Giurgiu membrii ai comisiei, este vorba despre Liliana Ciobanu şi Marin Anton, a fost dezbătută şi problema controversată a cultivării în România a Organismelor Modificate Genetic.

comisie-agricultura-calarasi (3)
În fapt, în data de 12 mai, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR a transmis preşedintelui Klaus Iohannis și premierului Victor Ponta o scrisoare prin care cer să fie consultați direct și constructiv în procesul de elaborare a poziției oficiale pe care România urmează să și-o facă oficial cunoscută pe tema cultivării OMG, deoarece decizia ne afectează major pe noi, agricultorii din toate sectoarele agriculturii”.
Fermierii îşi doresc să fie creat un cadru legislativ pentru ca să se poată cultiva soiuri modificate genetic aşa, cum spun ei, se întâmplă în alte ţări din U.E.

Întrebată despre poziţia pe care o are faţă de această problema, deputatul Liliana Ciobanu a declarat: „Este o anomalie să nu avem voie noi ca ţara să cultivăm, dar în schimb să fie fie permis importul de produse care conţin soia modificată genetic, sub formă de proteina vegetală în scopul hrănirii animalelor. Este cunoscut faptul că în România soia are o productivitate foarte mare, iar această interdicţie de a nu cultiva soiuri modificate este în detrimentul fermierilor. Pe piaţă, sunt foarte multe produse mult mai periculoase decât aceasta. Bineînţeles, că nu urmărim să deschidem o cutie a Pandorei, ci doar să existe un cadru legislativ clar, adaptat la celelalte ţări din UE.”

comisie-agricultura-calarasi (2)
După consultările cu agricultorii din Călăraşi, membrii Comisiei au stabilit că este nevoie ca ei, dar şi reprezentanţii Ministerului Agriculturii, să se concentreze pe câteva probleme importante cum ar fi: protejarea exploataţiilor existente, limitarea cumpărării de teren agricol de către străini prin impunerea unor condiţii speciale, mecanisme de sprijin pe piaţa funciară astfel încât agricultorul român să aibă şanse cu cei străini, instituţii şi instrumente de lucru funcţionale pentru a răspunde problemelor reale din teritoriu.


Publicat  :  mai 20, 2015

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare