A fost lansat programul „Prima chirie”

421541_496973107006597_499880526_n-768x300Programul „Prima chirie”, prin care şomerii care îşi găsesc un loc de muncă în altă localitate situată la o distanţă mai mare de 50 kilometri faţă de cea în care îşi au domiciliul sau reşedinţa pot primi o primă de relocare, a fost lansat, agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă primind de marţi cererile în acest sens, scrie News.ro. Veniturile nete lunare pentru a beneficia de acest program nu trebuie să depăşească suma de 5.000 de lei.

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, începând de marţi, agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă primesc cererile însoţite de documentele necesare pentru acordarea sumelor prevăzute în Programul „Prima chirie”.

„Persoanele care îndeplinesc condiţiile legale sunt aşteptate să depună sau să transmită prin modalităţile prevăzute de dispoziţiile legale (personal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, fax sau e-mail), la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă unde sunt în evidenţă, actele necesare acordării acestui drept în termen de 60 de zile de la data încadrării în munca”, se precizează în comunicatul citat.

Conform sursei citate, prin derogare, de Programul „Prima chirie” pot beneficia şi persoanele care îndeplinesc condiţiile legale şi care s-au angajat în perioada dintre 25 ianuarie, dată intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 6/2017, şi 6 iunie.
De acest program pot beneficia persoanele înregistrate ca şomeri şi care se încadrează în muncă într-o altă localitate situată la o distanţă mai mare de 50 de kilometri faţă de localitatea în care îşi au domiciliul sau reşedinţa şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reşedinţa în localitatea respectivă sau în localităţile învecinate acesteia.


Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare