Marin Anton şi Lucian Iliescu sunt în prezent parlamentari UNPR. Precum într-un film poliţist, cu un scenariu şi o regie demne de Oscar, dilema privind viitorul politic al acestora devine un mega-mister.
Cei de la UNPR îi prezintă în tandem, la Consiliul judeţean şi primăria Giurgiu. Reprezentanţii ALDE recunosc că au negocieri cu aceştia, iar cei de la MP se anunţă drept câştigători ai acestei curse.
Toma Petcu, copreşedinte ALDE Giurgiu:” Personal, am o relaţie foarte bună cu Marin Anton. Este foarte posibil să avem o colaborare, în sensul de a candida împreună la Consiliul judeţean. Negociem cu Marin Anton, ne aflăm pe un drum bun. Sunt şanse mari să ajungem la un numitor comun.
Avem porţile deschise şi pentru o colaborare cu Lucian Iliescu. Şi în prezent, acesta are lejer 2000 de voturi în Giurgiu. Sunt oameni politici valoroşi, dovada fiind că atât PNL-ul cât şi PSD-ul îi curtează. Ştiu că au avut loc discuţii în acest sens”.
Ionel Dinu, preşedinte MP Giurgiu:” Lucian Iliescu şi Marin Anton nu fac parte din ALDE. Urmează mişcări politice de anvergură în Giurgiu, care vor schimba tot ce se ştie în prezent. Este aşteptat un semnal major de la Bucureşti, iar după aceasta cei doi se vor poziţiona într-o anumită formaţiune politică. Dacă Traian Băsescu va candida la primăria capitalei, Iliescu şi Anton vor face parte din echipa MP”.
Un mister total, demn de cărţile scrise de Agatha Christie. Gândul ne duce la ” Cei 5 purceluşi”, în care doar unul singur spune adevărul.
UNPR, ALDE şi MP se luptă pentru Iliescu şi Anton
Publicat
: februarie 15, 2016
Related Articles
-
-
Exclusiv: Satele din Giurgiu sunt ” terorizate” de câinii fără stăpâni. Adăposturile pentru animale, o afacere bănoasă
-
PRIMA REUNIUNE A PROIECTULUI DE TINERET ERASMUS+ ”DANCE ACTIVELY N’ CELEBRATE EUROPE – D.A.N.C.E.”, IMPLEMENTAT DE ASOCIAȚIA CULTURALĂ PENTRU COPII ȘI TINERET ”MILLENIUM ART”, GIURGIU

Citește și …
-
-
-
-
-
-
-
IPJ Giurgiu:Fals polițist, reținut după ce ar fi cerut un miel gratis
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
Mesajul prefectului judeţului Giurgiu, Ion Ghimpeţeanu, cu ocazia Sărbătorilor Pascale
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Ion Ghimpeteanu, prefect giurgiuCu ocazia Sărbătorilor Pascale, vă transmit cele mai calde urări de sănătate, pace sufletească și împliniri alături de cei dragi. Fie ca lumina Sfintelor Paști să ne aducă tuturor speranță, încredere și puterea de a privi cu optimism spre viitor. Paște fericit! Ion GHIMPEȚEANU, Prefectul Județului Giurgiu
Read More-
Proiectul „Edu-Fun prin Arta”, desfasurat de Asociatia Happiness of Colors în colaborare cu Scoala Profesionala Clejani: Expozitie si spectacol pentru copiii din Clejani
Posted in: Actualitate, Administratie, Social Tags: Asociatia Happiness of Colors, primar florin nidelea, scoala profesionala Clejani -
-
Post your comments