Aşa a fost şi ieri, când, alături de colege din întreaga ţară, am participat la Comitetul Executiv Naţional al OFSD, la sediul central al Partidului Social Democrat.
Nu a fost doar o şedinţă cu bilanţuri şi planuri pentru viitor, ci şi un motiv de bucurie pentru că le-am revăzut pe prietenele şi colegele mele din toate colţurile României, fiind, astfel, şi un bun prilej să împărtăşim din activitatea şi experienţa fiecărei organizaţii OFSD.
De asemenea, am întâmpinat Crăciunul aşa cum se cuvine, ascultând împreună colinde minunate cântate de un grup de copii şi tineri talentaţi din judeţul Argeş.
Ne-am bucurat să îl avem alături de noi pe preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, care, în ciuda agendei încărcate de astăzi, a ţinut să fie prezent la întâlnirea noastră.
Felicitări pentru organizare preşedintei OFSD România, Simona Bucura Oprescu, şi doamnei doamnei secretar general al OFSD, Maria Lazăr, care a ştiut să ne ţină mereu aproape.
Le urez tuturor colegelor mele Sărbători Binecuvântate, cu sănătate, bucurie, linişte sufletească şi mult succes în activitatea politică şi administrativă!
Cristina Elena Dinu, preşedinta OFSD Giurgiu: Noi, femeile social-democrate din România, reuşim să facem din toate întâlnirile OFSD adevărate momente speciale!
Publicat
: decembrie 18, 2025

Citește și …
-
-
Toamna începe cu prețuri bune! Descoperă noul sezon de economii Supeco
Posted in: Actualitate, Administratie, Top Comments: 0 -
-
-
-
-
Toamna începe cu prețuri bune! Descoperă noul sezon de economii Supeco
Posted in: Actualitate, Administratie, Top Comments: 0 -
-
-
-
-
-
-
-
Toamna începe cu prețuri bune! Descoperă noul sezon de economii Supeco
Posted in: Actualitate, Administratie, Top Comments: 0 -
-
-
Comuna Toporu îmbracă haine de sărbătoare: Ziua Recoltei se celebrează pe 26 septembrie
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: comuna Toporu, ziua recolteiPrimăria comunei Toporu, în parteneriat cu Asociația Grup de Acțiune Locală „Câmpia Găvanu Burdea”, invită toți locuitorii și oaspeții din împrejurimi la un eveniment tradițional dedicat bogăției toamnei: Ziua Recoltei. Manifestarea va avea loc sâmbătă, 26 septembrie 2026, începând cu ora 14:00, în comuna Toporu. Evenimentul își propune să aducă împreună comunitatea locală pentru a […]
Read More









Post your comments