PSD a transmis astăzi o solicitare reprezentanților Poștei Române și ai Casei Naționale de Pensii Publice cu privire la „serviciul special de capsare” a materialelor de propagandă politică de taloanele de pensii distribuite pensionarilor.
Celor două entități publice li s-a cerut să precizeze dacă un astfel de serviciu este legal, având în vedere că e vorba de documente emise de autoritățile statului român, asociate în mod direct cu propaganda unui partid politic.
De asemenea, s-a solicitat conducerii Companiei Naționale „Poșta Română” să precizeze care este tariful perceput pentru acest „serviciu suplimentar de capsare” prestat de angajații companiei (pe lângă serviciul de distribuire) și dacă partidul beneficiar a achitat distinct suma corespunzătoare.
PSD solicită șefilor Poștei Române și Casei Naționale de Pensii Publice să se abțină să-și depășească atribuțiile legale pe care le au în exercitarea funcției. Acordarea unor foloase necuvenite unui partid politic este sancționată de lege.
În plus, astfel de decizii aflate la limita legii sau dincolo de ea nu se justifică nici măcar din punct de vedere electoral, pentru că pensionarii nu au uitat că partidul ale cărui pliante au fost capsate de talonul de pensii a înghețat punctul de pensie în 2021, s-a opus cu insistență aplicării calendarului de creștere a pensiilor din Legea 127/2019, iar mai recent a contestat propunerea PSD de majorare și de recalculare a pensiilor, susținând că nu ar fi bani pentru astfel de măsuri necesare pentru creșterea nivelului de trai al pensionarilor.
Comunicat de presă PSD
Preşedintele PSD Giurgiu, deputatul Marian Mina: PSD solicită explicații oficiale despre distribuirea unor materiale de propagandă politică atașate, prin capsare, de taloanele de pensii
Publicat
: ianuarie 12, 2024

Citește și …
-
-
-
IPJ GIURGIU: PERSOANE CERCETATE PENTRU ÎNȘELĂCIUNE ȘI SPĂLAREA BANILOR
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
-
-
-
-
IPJ GIURGIU: PERSOANE CERCETATE PENTRU ÎNȘELĂCIUNE ȘI SPĂLAREA BANILOR
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
-
-
-
Exerciții de evacuare în școlile din Săbăreni și Cosoba
Posted in: Cancan Comments: 0
-
-
-
-
-
-
General Capital Team SRL: Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0 -
General Capital Team SRL: Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0
-
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: Problema României – premierul Bolojan! Trebuia să fie trimis acasă, pentru a opri distrugerea economiei naționale
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri, Politica Tags: deputat Marian Mina, PSD GiurgiuRomânia a intrat oficial în criză economică! – Inflație de peste 10%, de patru ori mai mare decât media europeană – Producția industrială se prăbușește, inclusiv industria auto, unde scăderea a ajuns la aproape 29% într-o singură lună – Consumul scade – Economia se blochează! Acesta este adevăratul bilanț al „reformelor” făcute de premierul demis […]
Read More







Post your comments