Ziua de naştere a deputatului PNL, Andrei Alexandru, a fost sărbătorită săptămâna trecută într-un cerc restrâns la un restaurant din Bucureşti. Au participat, printre alţii, preşedintele Dan Motreanu, senatorul Toma Petcu, deputatul Gabriela Horga, Dumitru Beianu, viceprimarul Silviu Dumitrescu etc.
Surse prezente la eveniment ne-au dezvăluit faptul că în cadrul întâlnirii preşedintele PNL Giurgiu, europarlamentarul Dan Motreanu, le-ar fi spus celor prezenţi că în perioada următoare va renunţa la conducerea filialei Giurgiu deoarece urmează să ocupe o altă funcţie de conducere în cadrul partidului, fiind o personalitate politică apreciată la nivel central.
Conducerea PNL Giurgiu ar urma să fie preluată de către preşedintele Consiliului judeţean, Dumitru Beianu, care urmăreşte o nouă canditatură la Consiliul judeţean. Aceeaşi funcţie este însă vizată şi de către deputatul Andrei Alexandru, care are o relaţie mult mai bună cu primarii partidului.
Aceste discuţii au ajuns şi la primarii PNL care au ameninţat că îşi vor da cu toţii demisia din partid dacă la conducerea organizaţiei va ajunge Dumitru Beianu, o persoană neagreată de aceştia.
Exclusiv: Ce au discutat liderii PNL Giurgiu la ziua deputatului Andrei Alexandru
Publicat
: ianuarie 14, 2023
Related Articles
-
-
Andrei Alexandru, deputat PNL de Giurgiu: Un nou proiect legislativ la care am fost inițiator a fost adoptat astăzi, în ședința de plen a Camerei Deputaților
-
Andrei Alexandru, deputat PNL de Giurgiu: Așteptată cu interes de întreaga societate, reforma structurilor MAI a fost anunțată astăzi de ministrul de resort, Cătălin Predoiu

Citește și …
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: PSD a promis deblocarea plăților și sprijinirea mediului de afaceri. La doar trei săptămâni de la învestirea Guvernului, această măsură este pusă în aplicare
Posted in: Actualitate, Politica Tags: deputat Marian Mina, psdCum să ceri unei firme să-și plătească taxele la zi, când statul îi datorează bani de luni întregi? O firmă execută lucrări pentru o primărie, livrează materiale unui spital sau prestează servicii pentru o instituție publică. Își face treaba, emite factura și așteaptă să fie plătită. Numai că banii nu mai vin. În schimb, taxele […]
Read More-
-
-
Afaceri de milioane din conturile unei firme din Giurgiu: Condamnări cu suspendare pentru administratori și achitare pentru „cea mai scumpă avocată din România”
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Tags: Elena Theodora Cazacu, GBG Business Criad SRL, Mihaela Ionela Răriș, Ștefan Renato Petrescu







Post your comments