Indiferent de problemele financiare, Blue Air trebuia să se asigure, în primul rând, de aducerea în ţară a pasagerilor români! Însă, a abandonat mii de călători în aeroporturi, sub pretextul blocării conturilor de către Administrația Fondului de Mediu.
Reacţia Ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, a fost, însă, una promptă și corectă. A iniţiat rapid măsurile pe care guvernul le-a aprobat pentru ca Tarom să-i poată aduce în țară pe călătorii abandonați de Blue-Air. Asta va costa statul român 5 milioane de lei, dar sunt bani ce vor fi recuperați pe căi legale de la Blue Air.
Din păcate, compania privată, pe care statul român a ajutat-o cu un împrumut de 62 de milioane de euro, a ajuns să aibă un comportament de ţepar. Nu doar că nu-și plătește taxele datorate statului, dar își tratează clienții cu o totală lipsă de respect.
Să nu uităm că, în perioada aprilie 2021 – aprilie 2022, au anulat bilete și rezervări pentru sute de mii de călătorii, fără rambursarea banilor, ceea ce le-a atras o amendă de 2 milioane de euro de la ANPC.
Conturile Blue Air au fost blocate pentru neplata unei sume de 28 de milioane de lei, pentru că nu a achiziționat şi nu a restituit certificatele de gaze cu efect de seră, obligație a companiei Blue Air, pe care celelalte companii aeriene au respectat-o.
Preşedintele PSD Giurgiu, deputatul Marian Mina: Blue Air trebuia să asigure, în primul rând, de aducerea în ţară a pasagerilor români!
Publicat
: septembrie 7, 2022

Citește și …
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Dezvăluiri: Cum ne usucă Primăria Giurgiu?! (I)
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: Niciun stat din lumea aceasta nu a depăşit o criză economică şi nici nu a prosperat oprind INVESTIŢIILE!
Posted in: Actualitate, Administratie, Politica Tags: deputat Marian Mina, investitii, psdÎn Programul PSD de Relansare Economică, venim cu soluţii practice, aplicate cu succes în ţările europene dezvoltate. Trebuie să ieşim din zona neagră a tăierilor de salarii, a concedierilor, a taxelor majorate şi a scumpirilor! Trebuie să ieşim din austeritate şi să facem în aşa fel încât banii să circule, consumul să crească şi economia […]
Read More
Post your comments