Marți, 3 august 2021, la Giurgiu începe o nouă etapă de distribuire a pachetelor alimentare și de igienă din partea Uniunii Europene pentru persoanele defavorizate.
Pachetele vor fi acordate prin intermediul Direcției de Asistență Socială Giurgiu, în centrul organizat la Piața de Pește de pe strada Aleea Plantelor, în intervalul orar 08:00-14:00.
Distribuirea va fi realizată astfel:
În perioada 3-10 august 2021 pentru persoanele beneficiare ale venitului minim garantat și ale alocațiilor de susținere a familiei.
După 10 august pentru persoanele cu handicap grav și accentuat, precum și pentru cetățenii care nu realizează niciun venit.
Pachetul alimentar conţine cinci kg făină albă de grâu, patru kg mălai, două pachete paste făinoase, patru litri ulei, două kg zahăr, patru kg orez, cinci conserve carne de vită, trei conserve carne de porc, cinci cutii pate de ficat, două borcane compot şi două borcane gem de fructe.
Pachetul de igienă conţine cinci periuţe de dinți şi patru tuburi pastă de dinţi, un şampon pentru copii, unul pentru adulţi, un săpun lichid, detergent pentru rufe albe și unul pentru rufe colorate.
Fiecare beneficiar se va legitima prin intermediul cărții de identitate și va primi o cutie cu produse alimentare şi una cu produse de igienă.
MUNICIPIUL GIURGIU: PACHETELE ALIMENTARE ȘI DE IGIENĂ PENTRU PERSOANELE DEFAVORIZATE VOR FI DISTRIBUITE ÎNCEPÂND CU 3 AUGUST
Publicat
: iulie 28, 2021

Citește și …
-
-
-
-
ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR SERVICIULUI JUDEȚEAN DE TRANSPORTURI GIURGIU
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR SERVICIULUI JUDEȚEAN DE TRANSPORTURI GIURGIU
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
Parcul „Steaua Dunării” urmează să devină parcul ” Lucian Iliescu”
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
-
-
-
DREPT LA REPLICĂ
Posted in: Cancan, Politica Comments: 0
-
-
-
-
-
ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR SERVICIULUI JUDEȚEAN DE TRANSPORTURI GIURGIU
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
Echipa PSD Giurgiu a votat la „Momentul Adevărului”
Posted in: Actualitate, Politica Tags: Consiliului Politic Judeţean al PSD Giurgiu, presedinte Marian Mina, PSD GiurgiuMembrii Consiliului Politic Judeţean al PSD Giurgiu s-au reunit, ieri, pentru a participa la consultarea internă naţională a Partidului Social Democrat, eveniment denumit „ Momentul Adevărului”. În cadrul acestuia, social-democraţii au ales să îi retragă sprijinul politic premierului PNL Ilie Bolojan. “ PSD face această schimbare și cere înlocuirea premierului Bolojan înainte de a fi […]
Read More









Post your comments