Au început Zilele Muzeului giurgiuvean

muzeu 1Vernisajul unei expoziţii dedicată profesorului Nicolae Droc- Barcian, personalitate multiplă, dascăl devotat învăţământului giurgiuvean, luptător pentru Unirea României, director timp de 40 de ani al Gimnaziului Ion Maiorescu, a fost manifestarea care a deschis ediţia a XII-a a a Zilelor Muzeului giurgiuvean. La vernisaj au fost prezenţi istorici, oameni de cultură şi elevi de la Colegiul Naţional Ion Maiorescu.

IMG_3068„A devenit deja o tradiţie ca în ultima decadă a lunii septembrie să sărbătorim Zilele Muzeului giurgiuvean, eveniment ajuns anul acesta la a XII-a ediţie. Manifestările din aceste zile vor fi dedicate aproape în totalitate împlinirii a 150 de ani de învăţământ gimnazial în oraşul nostru.
Colegiu Ion Maiorescu a fost şi este un reper pentru învăţământul românesc, iar voi, elevii de astăzi, veţi descoperi că sunteţi parte a unei legende extraordinare, continuatorii ai tradiţiei despre performanţa şcolară în oraşul Giurgiu”, a declarat Ionel Muscalu, managerul muzeului judeţean.

emil palangeanu” Este o plăcere să deschidem ediţia a XII-a a Zilelor Muzeului judeţean printr-o expoziţie extrem de valoroasă, în care prezentăm documente şi fotografii inedite, unele cu valoare de patrimoniu.
Nicolae Droc-Barcian este un erou al poporului român, fost director al Colegiului Ion Maiorescu între anii 1873-1915
Din nefericire, acest personaj a fost uitat de către mulţi dintre giurgiuveni. Ştim că este înmormântat în cimitirul Smârda, dar locul exact unde se află mormântul nu este cunoscut.”, a completat istoricul Emil Păunescu.
Manifestările dedicate Zilelor Muzeului giurgiuvean vor continua marţi, 24 septembrie, cu vernisajul expoziţiei: ” Un Giurgiu de Poveste”, în cadrul căreia sunt expuse cărţi poştale, care prezintă diferite ipostaze despre oraşul nostru surprinse în decursul anilor.


Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare