Dorin Adam s-a născut în urmă cu 29 de ani, la Hunedoara. Timp de 10 ani a făcut karting, obținând multiple titluri județene şi interjudețene. A fost selectat pentru lotul național, dar acest moment a coincis cu decesul mamei sale. Afectat şi obligat de viață să pornească de la zero, a ales să plece în Germania. De 3 ani practică Kickbox, iar anul acesta a fost selectat în lotul național al Germaniei și trimis la Campionatul Mondial care a avut loc, zilele acestea, la Atena, în Grecia. Au fost peste 2000 de participanți din toată lumea, Germania având un lot de 100 de sportivi. Cu toate acestea, românul nostru, Dorin Adam, a obținut medalia de bronz la categoria 75 kg.
De îndată ce ajunge în Germania va începe antrenamentele pentru următorul campionat mondial, care va avea loc în Austria, anul viitor și unde promite să ajungă campion mondial.
„Anul acesta am luptat pentru mine, să-mi dovedesc că pot. Anul viitor voi lupta pentru fiica mea, iar în acest caz sunt mult mai motivat. Mă voi întoarce atât în Germania, cât și acasă, în România, campion mondial!”, ne-a declarat prietenul nostru Dorin.
Mă voi întoarce acasă campion mondial!
Publicat
: octombrie 31, 2018
Citește și …
-
-
-
Exclusiv: Lista candidaţilor PSD Giurgiu pentru funcţia de consilieri judeţeni
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri Comments: 0 -
-
-
-
-
-
-
-
Exclusiv: Lista candidaţilor PSD Giurgiu pentru funcţia de consilieri judeţeni
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri Comments: 0 -
Doi tineri din TSD şi TNL Mihăileşti se acuză reciproc de violenţă fizică
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri, Politica Comments: 0
-
-
-
-
-
Începând cu 1 Mai, se deschide sezonul de Petreceri la Restaurantul ” La Bizet”
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0 -
Recomandările ANPC pentru perioada 1Mai – Sărbătorile de Paști
Posted in: Actualitate, Administratie, Social, Top Comments: 0
-
Mesaj de condoleanțe: Prietenii și cunoscuții, alături de familia lui Cristinel Nistor
Posted in: Actualitate Tags: condoleanteCu sufletele triste ne luăm rămas bun de la dragul nostru Cristinel Nistor. A fost un om bun, un familist convins și un prieten de nădejde. A plecat prea devreme, lăsând în urmă numai tristețe și durere. Toţi cei care l-au cunoscut şi preţuit pe Cristinel Nistor îi pot aduce un ultim omagiu marţi, 7 […]
Read More
Post your comments