Toate unităţile de învăţământ din comuna Letca Nouă sunt pregătite pentru începerea noului an şcolar.
Procesul de igienizare a fost încheiat, iar comisia mixtă de control, formată din reprezentanţi ISU, Instituţia Prefectului, IPJ Giurgiu şi Inspectoratul Şcolar au apreciat modul în care arată şcolile din Letca:
” Ca în fiecare an, pregătirea unităţilor de învăţământ pentru reluare cursurilor în cele mai bune condiţii a fost una dintre priorităţile administraţiei locale.
Toate cele 3 şcoli generale şi grădiniţe din comună au fost igienizate, au fost reparate sobele, pentru a nu apărea accidente nefericite pe perioada iernii, a fost refăcută tencuiala.
Am reuşit să introducem un sistem de monitorizare al elevilor, atât interior, cât şi exterior. Astfel, siguranţa acestora este una sporită”, ne-a declarat Marian Negru, primarul comunei Letca Nouă.
400 de elevi vor începe luni, 11 septembrie, un nou an şcolar. Prin grija conducerii primăriei Letca Nouă, aceştia vor avea cele mai bune condiţii pentru un proces de învăţământ civilizat.
Şcolile din Letca Nouă sunt gata de începutul anului şcolar
Publicat
: septembrie 5, 2017

Citește și …
USR: În timp ce milioane de români care au muncit o viață întreagă se chinuie cu pensii de 1.500–2.000 de lei, statul plătește lunar pensii speciale uriașe pentru câteva mii de privilegiați
Posted in: Actualitate, Politica Tags: pensii speciale, USRAșa cum USR a avertizat încă de la început, „reforma” pensiilor speciale promovată de coaliția toxică PSD-PNL nu era decât o tentativă de a păstra în continuare privilegiile în sistem, prin portițe legislative și excepții mascate, pentru cel puțin 40 de ani. Marți, sub presiunea riscului de a pierde sute de milioane de euro din […]
Read More
Post your comments