Între cei 30.000 de copii şi însoţitori care s-au aflat marţi, 15 octombrie, pe Arena Naţională, la meciul România-Norvegia, încheiat cu scorul de 1-1, au fost şi douăzeci de elevi din clasa a V- a A de la Școala Gimnazială” Sfântul Gheorghe” Giurgiu, însoțiți de prof. Cosmin Vlașcu și prof. Veronica Vlașcu. Tinerii giurgiuveni au răspuns” PREZENT” invitației Federației Române de Fotbal de a susține din tribune echipa națională de fotbal la meciul România – Norvegia.
Dincolo de rolul de suporteri ai naționalei la un meci de o importanță majoră în preliminariile de calificare la CE 2020, participarea elevilor la această activitate a avut drept scop creșterea gradului de sensibilizare în ceea ce privește rolul sportului în promovarea incluziunii sociale, a egalității de șanse și a activității fizice pentru îmbunătățirea stării de sănătate, precum și creșterea nivelului de participare la sport, la activități fizice și la activități de voluntariat.
Elevii au fost extrem de entuziasmați de inițiativa de a merge la acest meci. Așteptarea a luat sfârșit când au primit confirmarea de participare din partea FRF. Dotați cu fulare, eșarfe, steaguri cu însemnele naționale, copiii au făcut galerie echipei naționale, de la începutul până la sfârșitul meciului, alături de cele două cadre didactice însoţitoare şi cei peste 30 000 de copii prezenți pe stadion!
Atmosfera pe Arena Națională a fost una senzațională. Micii suporteri, mulți la primul contact cu cea mai mare arenă a țării, și-au încurajat din toate puterile idolii. Momentul intonării imnului național a fost unul cu adevărat special, făcând înconjurul presei internaţionale
La final, au apreciat întreaga activitate și speră într-o reeditare a acesteia… cât mai curând!
20 de elevi din Giurgiu au făcut galerie Naţionalei României. Au cântat și i-au susținut pe tricolori
Publicat
: octombrie 16, 2019

Citește și …
-
-
La mulţi ani, domnule primar Silviu Cazacu!
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
-
-
-
-
La mulţi ani, domnule primar Silviu Cazacu!
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
-
-
-
-
Exerciții de evacuare în școlile din Săbăreni și Cosoba
Posted in: Cancan Comments: 0
-
-
-
-
-
Exclusiv: Ciprian Alexandru este noul subprefect al județului Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
-
General Capital Team SRL: Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0 -
General Capital Team SRL: Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0
-
Daniel Cezar Rusu, primarul comunei Adunaţii Copăceni: ÎNCĂ UN PAS IMPORTANT PENTRU O COMUNĂ MAI CURATĂ!
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Centru de Colectare prin Aport Voluntar, Daniel Cezar Rusu, primar Adunatii CopaceniAstăzi au sosit ultimele containere pentru viitorul Centru de Colectare prin Aport Voluntar (CAV) din comuna Adunații Copăceni! Acest obiectiv este destinat EXCLUSIV cetățenilor comunei noastre și reprezintă un pas important către un sistem modern și civilizat de gestionare a deșeurilor. Facem precizarea că aceste containere NU sunt destinate gunoiului menajer. Centrul va dispune de […]
Read More








Post your comments