Vicepreședintele PSD Victor Negrescu consideră că recentele întâlniri de prim-rang realizate de conducerea Partidului Social Democrat cu lideri politici importanți la nivel internațional au ca obiectiv să deschidă stânga românească față de partenerii externi și să promoveze interesele externe ale României.
Liderul social-democrat a participat recent la discuțiile purtate de președintele PSD, Liviu Dragnea, cu Serghei Stanișev, președintele Partidului Socialiștilor Europeni (PES), la sediul Parlamentului European de la Bruxelles.
Cu această ocazie, Victor Negrescu a subliniat că „dorința social-democraților români este de a arăta din nou că PSD este formațiunea politică ce poate promova interesele românilor peste hotare, așa cum a făcut-o în cazul integrării României în NATO și prin finalizarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană”. Mai mult, vicepreședintele PSD consideră că stânga, din punct de vedere ideologic, are o dimensiune internaționalistă menită să reflecte faptul că doar printr-o bună cooperare cu celelalte state se poate obține dezvoltarea economică și socială. „Construcția unui viitor mai bun pentru România se bazează pe menținerea relațiilor de prietenie cu liderii partidelor de stânga de pe plan european și nu numai”, a afirmat Victor Negrescu.
Acesta a subliniat totodată că PSD demonstrează în mod constant că este un partid de stânga modern, iar existența unei structurii interne specializate pe subiectele externe, PES activists România, compusă din peste 10.000 de persoane, arată responsabilitate și seriozitate în privința dezbaterilor pe teme europene și internaționale, atât de necesare pentru reprezentarea intereselor României pe plan extern.
Victor Negrescu: PSD se deschide către partenerii externi

Citește și …
-
-
-
-
Cum au fost reorganizate unităţile de învăţământ din judeţul Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
-
-
-
-
-
-
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: Economia României NU poate funcţiona doar din noi taxe ori din tăieri, ci are nevoie şi de măsuri de SPRIJIN, de relansare economică!
Posted in: Actualitate, Politica Tags: deputat Marian Mina, psdPSD susține ferm componenta ce elimină excesele și privilegiile, precum și taxarea externalizării profiturilor multinaționalelor, în Pachetul 2. Însă, toate aceste măsuri, menite să consolideze bugetul țării, trebuie neapărat însoțite, RAPID, și de decizii care să stimuleze și să susțină relansarea economică, fără efort pentru buget. În acest sens, o echipă a PSD lucrează deja […]
Read More
Post your comments