După ce a reuşit să eficientizeze activitatea economică a SC Administrația Zonei Libere Giurgiu SA, societatea fiind în acest moment pe profit după ani de zile în care a înregistrat pierderi, directorul general George Pălălău acordă în această perioadă o atenţie deosebită lucrărilor de reabilitare şi modernizare a infrastructurii Zonei Libere Giurgiu. După aproximativ 30 de ani, a fost reabilitat sediul administrativ al Zonei Libere, acesta având în acest moment un aspect demn pentru o societate comercială care interacţionează cu zeci de agenţi economici.
Tot în această perioadă, prin forţe proprii, este reabilitat un drum de acces important pentru agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea în Zona Liberă Giurgiu.
În acelaşi timp, cu sprijinul GSL, sunt toaletaţi copacii din incinta Zonei Libere, evitându-se astfel posibile accidente:
” În regie proprie, ne-am propus să realizăm lucrările strict necesare pentru a da faţa pe care o merită o societate economică reprezentativă pentru oraşul Giurgiu. Lucrările de reabilitare şi întreţinere le vom realiza gradual, gestionâd cu mare atenţie bugetul companiei.”, ne-a declarat George Pălălău, directorul general al SC Administrația Zonei Libere Giurgiu SA.
Veşti bune de la Administraţia Zonei Libere Giurgiu
Publicat
: august 7, 2024

Citește și …
-
-
-
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: PSD a stabilit două condiții esențiale pentru susținerea viitorului Guvern: un program de guvernare care să includă măsuri concrete de relansare economică și de protejare a românilor cu venituri mici și medii și existența unei majorități guvernamentale clare, transparente și asumate
Posted in: Actualitate, Politica Comments: 0 -
-
-
-
-
-
-
-
-
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: PSD a stabilit două condiții esențiale pentru susținerea viitorului Guvern: un program de guvernare care să includă măsuri concrete de relansare economică și de protejare a românilor cu venituri mici și medii și existența unei majorități guvernamentale clare, transparente și asumate
Posted in: Actualitate, Politica Tags: deputat Marian Mina, PSD GiurgiuAcesta este mandatul cu care președintele PSD, Sorin Grindeanu, participă la negocierile cu premierul desemnat. Pentru noi, prioritare sunt măsurile care pot îmbunătăți situația economică și nivelul de trai al românilor: protejarea puterii de cumpărare, indexarea pensiilor, sprijinirea mediului de afaceri și achitarea datoriilor pe care statul le are către firme. Acestea sunt obiectivele pe […]
Read More







Post your comments