Majoritatea primarilor PNL au devenit în ultima perioadă din ce în ce mai nemulţumiţi de relaţia pe care o au liderii organizaţiei judeţene a partidului.
Aceştia spun că sunt pur şi simplu ignoraţi de către cei din conducere, care sunt preocupaţi doar de împărţirea posturilor pentru apropiaţi.
De asemenea, primarii sunt revoltaţi şi de faptul că nu sunt consultaţi în legătură cu deciziile importante luate de către organizaţie, un grup restrâns de persoane luând decizii în numele tuturor.
” Am fost buni doar pentru alegeri, ca să-şi asigure ei funcţiile, acum au uitat complet de noi. Primarii nu suntem invitaţi la şedinţe, nimeni nu ne spune dacă vom avea proiecte finanţate în acest an, nimic. Cei din conducere nu fac altceva decât să-şi împartă funcţii şi să certe între ei. Este o situaţie care în perioada următoare o să ia amploare.”, sunt doar câteva dintre principalele nemulţumiri ale primarilor PNL Giurgiu.
Situaţia devine tot mai tensionată pe zi ce trece, câţiva primari mai ” vocali „, dar cu rezultate electorale foarte bune, fiind deja ameninţaţi că vor fi excluşi din partid.
Surse: Primarii PNL din judeţ sunt tot mai nemulţumiţi de liderii de la Giurgiu
Publicat
: februarie 13, 2021

Citește și …
Afaceri de milioane din conturile unei firme din Giurgiu: Condamnări cu suspendare pentru administratori și achitare pentru „cea mai scumpă avocată din România”
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Tags: Elena Theodora Cazacu, GBG Business Criad SRL, Mihaela Ionela Răriș, Ștefan Renato PetrescuÎn data de 25 septembrie 2026, Curtea de Apel București, Secția a II-a Penală, a dat sentința în dosarul nr. 6677/2025 (3803/2025), dosar în care inculpați au fost Ștefan Renato Petrescu, Mihaela Ionela Răriș (administratori ai firmei GBG Business Criad SRL) și cea mai „scumpă avocată” din România, giurgiuvenca Theodora Calagiu ( Cazacu, după căsătoria […]
Read More









Post your comments