Conform ultimului sondaj realizat de către INSCOP la comanda News.ro, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, se află pe primul loc în intenţiile de vot la alegerile prezidenţiale, cu 26,5%, urmat de Marcel Ciolacu (18,9%) și Diana Şoşoacă (14%).
Pe surse, am aflat că se pregătește formarea în judeţul Giurgiu a unui comitet de sprijin pentru candidatura lui Mircea Geoană, de care s-ar ocupa în mod special fostul deputat Liliana Ciobanu.
Din acest comitet de sprijin ar mai face parte şi fostul deputat PSD Nicolae Florian, dar şi alţi politicieni şi aleşi locali care au interacţionat cu Mircea Geoana şi-l vor sprijini drept candidat independent la alegerile prezidenţiale.
Sursele noastre spun că acest comitet nu are în acest moment în vedere o implicare politică în alegerile locale, dar intenţiile se pot schimba în funcţie de evoluţiile politice.
Alegerile prezidenţiale vor avea loc în toamna-iarna acestui an, iar mandatul lui Geoană la NATO se încheie în octombrie 2023. Anunţul acestuia privind candidatura la alegerile prezidenţiale va fi făcut, cel mai probabil, în luna mai 2024.
SURSE: Comitet judeţean de sprijin pentru candidatura lui Mircea Geoană la prezidențiale
Publicat
: februarie 1, 2024

Citește și …
Dominic Fritz este noul președinte al USR
Posted in: Actualitate, Politica Tags: presedinte Dominic Fritz, USRDominic Fritz, primarul Timișoarei, a fost ales președinte al Uniunii Salvați România (USR) cu 67,24% din voturile exprimate de membrii partidului. „ Le mulțumesc membrilor USR care mi-au dat această încredere și responsabilitate. Sunt conștient că preiau conducerea USR în vremuri provocatoare – cred însă că sunt și vremuri promițătoare pentru un partid asumat european, […]
Read More-
-
” Moştenirea ” lui Cătălin Corbea
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Catalin Corbea, comuna prundu -
Cristina Elena Dinu, preşedinta OFSD Giurgiu: Trăim o realitate alarmantă și inacceptabilă: în România, la fiecare 12 minute, o persoană devine victimă a violenței iar 66% dintre faptele de violență raportate sunt îndreptate împotriva femeilor!
Posted in: Actualitate, Politica Tags: Cristina elena Dinu, OFSD Giurgiu
Post your comments