Studenții de la universitățile de stat, dar și de la cele private acreditate sau autorizate vor beneficia de gratuitate la transportul intern feroviar începând de miercuri, a declarat luni, pentru AGERPRES, secretarul de stat pentru învățământ superior Gigel Paraschiv.
„Este vorba de 464.273 de studenți. Sunt toți studenții beneficiari, nu există niciun fel de discriminare — dacă sunt la universități de stat sau universități private. Nu există niciun fel de discriminare legată de vârstă. (…) Singura condiție este ca instituția de învățământ superior să fie autorizată sau acreditată, deci să fie recunoscută de minister. Impactul bugetar este undeva la aproximativ 100 de milioane de lei pe un an. Gratuitatea este valabilă pe tot anul calendaristic. Anul universitar începe la 1 octombrie și se încheie la 30 septembrie anul următor”, a explicat secretarul de stat.
Guvernul a aprobat, la începutul acestei luni, o ordonanță de urgență care prevede că studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior acreditate, beneficiază de gratuitate la transportul intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a.
Sursa: AGERPRES
Studenții vor călători gratuit cu trenul începând de miercuri
Publicat
: ianuarie 31, 2017

Citește și …
Ion Ghimpețeanu, prefectul județului Giurgiu: Astazi, după ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, am mers de urgență în teritoriu pentru constatarea pagublelor si gestionarea problemelor în urma furtunii abatute aseară în nordul județului Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: actiuni teritoriu, prefect Ion GhimpeţeanuAm stat de vorbă cu autoritățile locale, cu cetățenii afectati, precum și cu angajatii furnizorilor de energie electrică, semnal tv , internet, cu lucrătorii de la firmele de salubritate pe care i-am găsit pe teren, precum și cu cetățenii direct afectați de dezastrul naturii. Am aflat care le sunt problemele si, în dinamica zilei am […]
Read More
Post your comments