Primăria municipiului Giurgiu solicită sprijin de la guvern pentru subvenționarea prețului gigacaloriei. Până în acest moment, primăria municipiului Giurgiu cu sprijinul puternic al echipei de conducere PNL Giurgiu, a mai obținut sumele de 5,5 milioane lei și 16 milioane lei, prin care am reușit să menținem subvenția pentru gigacalorie la un procent de aproape 80%. În acest moment, fără sprijin, problema nu are o altă rezolvare, este nevoie urgentă de intervenția guvernului. Este imperios necesar ca în acest moment, să ne unim forțele în acest demers, aștept implicarea parlamentarilor PSD de Giurgiu, întrucât, ministerul Finanțelor, care este inițiatorul unor proiecte de Hotărâre de Guvern, pentru alocarea unor sume din Fondul de Rezervă al Guvernului, este condus de un ministru PSD.
În urma demersurilor pe care le-am făcut, alături de președintele Dan Motreanu și de parlamentarii de Giurgiu, la această oră are loc o întâlnire a premierului Nicolae Ciucă împreună cu ministrul Dezvoltării, ministrul de Finanțe și ministrul Energiei, în vederea găsirii de soluții pentru municipiile care se află în pericolul a opri furnizarea de energie termică, inclusiv municipiul Giurgiu. Așteptăm cu nerăbdare ca această ședință să se încheie și să aflăm concluziile.
Senatorului PNL de Giurgiu, Toma Petcu: ACUM, ÎNTRUNIRE DE URGENȚĂ LA GUVERN, pentru găsirea de soluții de SUBVENȚIONARE A GIGACALORIEI !
Publicat
: februarie 7, 2022
Related Articles
-
-
Andrei Alexandru, deputat PNL de Giurgiu: Așteptată cu interes de întreaga societate, reforma structurilor MAI a fost anunțată astăzi de ministrul de resort, Cătălin Predoiu
-
Andrei Alexandru, deputat PNL de Giurgiu: La un an de la celebrul scandal ”Nordis”, am votat astăzi, în ședința de plen a Camerei Deputaților, proiectul de lege inițiat de colegul liberal Florin Roman prin care se limitează sumele pe care cumpărătorii le pot plăti drept avans la semnarea promisiunii de vânzare sau promisiunii de cumpărare a imobilelor

Citește și …
Andrei Alexandru, deputat PNL de Giurgiu: Au trecut 36 de ani de când, în zilele sângeroase ale sfârșitului de an, poporul român a scris una dintre cele mai impresionante pagini de istorie a României secolului XX – Revoluția din Decembrie 1989
Posted in: Actualitate Tags: Andrei Alexandru, deputat PNL Giurgiu, revolutie 1989✞An de an, de atunci, gândurile noastre se îndreaptă spre martirii Revoluției și spre familiile acestora, cu respect în fața jertfei și apreciere față de curajul celor care au înfruntat regimul represiv. ✞Ziua de 22 decembrie este o zi de reflecție atât pentru generațiile mature, care au fost martore ale Revoluției, cât și pentru cele […]
Read More








Post your comments