O şedinţă de Consiliu judeţean, ORDINARĂ rău! „Ar fi de râs, dacă nu ar fi de plâns”

sed

Sala de şedinţe a Consiliului judeţean, unde consilierii s-au adunat vineri, 31 octombrie, într-o şedinţă ordinară, pentru a dezbate mai multe proiecte de hotărâre, unele foarte importante, s-a transformat, în cele din urmă, într-un platou de filmare pentru celebra serie de filme „Singuri acasă”.De fapt un film rezultat între o combinaţie dintre „Vacanţă mare” şi „Singur Acasă”, cu Cristian Marciu în rolul lui Axinte şi Constantin Buduru pe post de Macaulay Culkin.

cons

Strigătul de luptă al celor două tabere, PSD-PC-PLR, pe de o parte şi PNL-PPDD, pe de altă parte, era anunţat cu mult înainte de începerea şedinţei. Punctele nevralgice erau cele trei proiecte de hotărâre înaintate de către preşedintele Consiliului judeţean, Vasile Mustatea, de încetare a mandatelor de consilieri judeţeni PLR: Ovidiu Andrei, Adrian Chiran şi Cătălin Matei.

Ovidiu Andrei a mutat primul, solicitând secretarului Florian Dinu să prezinte motivele pentru care nu a acordat viză de legalitate pentru cele trei proiecte.
A urmat un schimb de argumente juridice între preşedintele Consiliului judeţean şi Florian Dinu, fasonat cu bipurile pe intervenţiile lui Constantin Buduru, care avea chef ,precum musca, de băgare în seamă.

cuc

Un amănunt, scăpat de către executivul consiliului care a întocmit documentaţia ce însoţea cele trei proiecte de hotărâre, a stârnit furtuna: pe bună dreptate, consilierul PSD Răzvan Cuc a remarcat faptul că în referatele întocmite pentru excluderea celor trei consilieri, se spune clar”Hotărârea va avea la bază, în toate cazurile, referatul constatator semnat de secretarul judeţului şi de preşedintele Consiliului judeţean, însoţit de documente justificative”, iar aceste proiecte de hotărâre tocmai acest lucru nu aveau, avizul secretarului. Acesta a fost argumentul majorităţii pentru scoaterea de pe ordinea de zi a celor trei proiecte.

Ce a urmat, este de domeniul penibilului.
Vasile Mustatea a supus la vot ordinea de zi, nu a întrunit decât 13 voturi şi a declarat şedinţa închisă, ca urmare a faptului că ordinea de zi nu a fost votată. Părăseşte sala de consiliu şi cere persoanelor din executiv să facă acelaşi lucru, în sala mai rămân 2-3 persoane din executiv.
În rol şi-a intrat şi consilierul local PMP Ionel Dinu, aflat în calitate de „cetăţean” în sala de consiliu.

dinu

A urmat confruntarea mult aşteptată, Dinu-Buduru:
Ionel Dinu: Budurule, tot prost ai rămas!
Constantin Buduru: În ce calitate vorbeşti, ba?
Ionel Dinu: De şmecher, nu de prost ca tine!

La îndemnurile lui Buduru:”avem numărul necesar de consilieri, să conducă vice preşedintele şedinţa” majoritatea a rămas în sală şi a continuat să se „joace” de-a şedinţa de consiliu. Ce a urmat, probabil, Caragiale ar fi fost invidios că nu şi-a putut imagina asemenea schimb de replici şi tipologii de personaje:

bud

Actul I:

15 consilieri PSD-PC-PLR rămân în sală şi decid să continue lucrările Consiliului judeţean:

Cristian Marciu (noul preşedinte de şedinţă): Supunem la vot sau nu ordinea de zi?
Florian Dinu (secretarul Consiliului judetean)-Cum vreţi dumneavoastră.
Marciu: Bine: Propun scoaterea de pe ordinea de zi a punctelor 2,3,4,5,6,7,8. Acum ce fac?
Constantin Basangiac (consilier PC): Prima dată trebuie supus la vot amendamentul de modificare al ordinii de zi.
Constantin Buduru (consilier PLR): Acum se votează cu amendament.
Marciu: Supun.
Nu se mai ajunge la vot, deoarece Buduru cere prezenta în sala de consiliu a angajaţilor din aparatul Consiliului judeţean.
Buduru: Eu solicit ca executivul să fie în sală. Anunţaţii şi luăm 5 minute pauză.
Consilierii: Păi să mergem în pauză, hai.
Constantin Basangiac: Ce faceţi acum este haos, conduceţi şedinţa şi supuneţi la vot propunerea.

Actul II

După pauză, Buduru şi Cătălin Matei de la PLR, preiau frâiele conducerii Consiliului judeţean!

Buduru: Gata pauza, hai să-i băgăm în sală. Cătălin, mergi şi anunţă consilierii că începem şedinţa.
Să se consemneze că executivul nu a vrut să vină în sală.
Ovidiu Andrei (Consilier PLR), către Marciu: Domnule vice preşedinte, pot să spun acum preşedinte de şedinţă?
Buduru: Domnule preşedinte, m-a scuzaţi, preşedinte de şedinţă.
Urmează două puncte importante legate de buget şi rectificări bugetare.
Buduru şi Ovidiu Andrei au discursuri retorice, despre ce ar fi făcut ei dacă Mustatea era în sală. Ajung la concluzia, că nu pot să nu aprobe rectificările bugetare. Le votează şi apoi cer explicaţii despre ce au votat.
Basangiac: Ce facem votăm sau nu?
Marciu; Cum au propus şi colegii, votăm şi pe urma cerem explicaţii.
Basangiac: După, orice explicaţie este apa de ploaie.
Se trece la vot, unanimitatea este stricată de acelaşi Buduru.
Se dezbate la următorul punct, nimeni nu mai înţelege care, preşedintele de şedinţa începe cu o propunere de amendament:
Marciu: Propun să fie desfiinţate funcţiile de director adjunct şi director administrativ de la Direcţia de protecţie a copilului.
Basangiac: Păi formulaţi şi un amendament, dacă propuneţi ceva.
Buduru începe să formuleze el amendamentul, nimeni nu-l asculta.Se votează totuşi în unanimitate.
Presa râde, cum ar fi ca Buduru să-şi fi desfiinţat chiar postul lui.
Se ajunge la punctele de pe ordinea de zi, ce vizau acordarea unor ajutoare umanitare.
Marciu: La ce punct suntem, aaa la ajutoare umanitare. V-aş propune amânarea din proiect a poziţiilor 23,24,25,26.
Basangiac: Scoaterea.
Marciu: Aşa scoaterea.
Buduru: Cred că scoateţi greşit, 25 rămâne (era vorba despre acordarea unui ajutor financiar, în valoare de 3 mii de lei, pentru Asociaţia Judeţeană de Atletism Giurgiu, cu interes direct pentru consilierul Adrian Chiran).
Marciu: Introducem la loc poziţia 25.

bud2

Urmează acordarea unui ajutor financiar pentru Sindicatul Dreptate şi Echilibru Social Giurgiu, condus chiar de secretarul Florian Dinu. Suma din proiect 600 de milioane.
Marciu: Propun majorarea sumei de la 600 de milioane la un miliard.
Deja, ceaţă care acoperea comportamentul din ultimul timp al secretarului Consiliului judeţean începe să se împrăştie.
Florian Dinu, vorbeşte despre cât de greu reuşesc să supravieţuiască angajaţii consiliului cu salarii de „doar”10 milioane :”Nu m-a aşteptam la această propunere domnule Marciu.Vă mulţumesc, va fi un lucru bun pentru toţi angajaţii consiliului.Vă mulţumesc, în numele tuturor!
Adrian Chiran (propunerea PLR pentru funcţia de vice preşedinte al consiliului judeţean): Eu la ajutorul pentru Asociaţia de Atletism nu pot vota.
Matei: Te abţii la vot la punctul ăla, la grup votezi.
Chiran: Ba nu pot vota.
Buduru: Eu propun să facem un amendament doar cu banii pe care-i dăm sindicatului, iar restul ajutoarelor să nu le votăm.
Marciu: Mai bine să votăm pe poziţii.
Consilierii: Aşa da, este bine aşa.
Se trece la votul pe poziţii.
Prima, acordarea unui ajutor, în valoare de 1000 de lei, pentru un copil grav bolnav.
Din obişnuită, Buduru se abţine şi ajutorul nu trece.
Un consilier: Mă, aici era vorba despre un copil bolnav, ce făcuşi?
Se ajunge la punctul 15 de pe ordinea de zi, trecerea unor bunuri din gestiunea Consiliului judetan, către alte entităţi administrative.
Dinu: La punctul acesta este nevoie de vot cu 2/3, că este de patrimoniu.
Ovidiu Andrei: Atunci punctele 15,16,17,18,19 şi 20 le amânăm.
Buduru: Le luăm 1 câte 1.
Marciu: Le scoatem pe toate.
Basangiac: Supuneţi la vot amânarea.
Marciu: O supunem.

bas

mustDiscuţiile din Consiliul judeţean în varianta hollywoodiana „Singuri acasă!”, au fost bineînţeles mult mai extinse, am extras doar părţile cele mai spumoase.
Protocol privind orice şedinţă de de consiliul prevede declararea începerii şi închiderii acesteia. După ce a uitat să anunţe deschiderea şedinţei, Marciu nici nu mai a închis-o, astfel încât „teoretic” şedinţa este în plină desfăşurare şi acum.
După încheierea „şedinţei ” Vasile Mustatea a susţinut o conferinţă de presă, în încercarea de a demonstra, cu articole din lege, ca această şedinţă de fapt nu a existat. Principalul argument, legea spune că şedinţele de Consiliu judeţean sunt conduse de către preşedinte, sau, în lipsa acestuia, de către un vicepreşedinte, desemnat de către preşedinte.
Argumentele şi discuţiile au fost mult mai multe, dar vor face obiectul unui material separat.
Cine are sau nu dreptate dintre cele două tabere este greu să mai înţeleagă cineva.
Ce este grav, de câteva şedinţe, consilierii judeţeni au ieşit de sub logica politicii şi administraţiei şi au căzut într-o dezbatere, care nu se va sfârşi niciodată, de considerente juridice şi avocăţeşti. Un cunoscut banc despre avocaţi spune:
„- Acuzat, recunoaşte că ai greşit.
– Imposibil, domnule judecător, pledoaria avocatului m-a convins până şi pe mine că nu am furat.”
În această situaţie sunt în prezenţi mulţi dintre consilierii judeţeni, dar mai ales păpuşarii din umbra care îi manevrează.

PS:
În proiectul de hotărâre privind acordarea unor ajutoare umanitare, era prevăzută şi acordarea unui sprijin financiar, în valoare de 250 de milioane, pentru o persoană bolnavă de cancer, aflată în faza de metastaza În aceste situaţii, oricine ştie că orice zi este este hotărâtoare. Acestea sunt urmările, cu adevărat tragice şi grave, ale ambiţiilor politice şi a inconştientei unora dintre cei pe care, de bună credinţă, i-am votat să ne reprezinte.

Claudiu Cimpoeru, Cristina Rotaru

gol


Publicat  :  noiembrie 1, 2014

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare