SALARIILE ŞI INDEMNIZAŢIILE PERSOANELOR CU HANDICAP SE VOR ÎNCASA PE STAT DE PLATĂ ÎNCEPÂND CU 14 IULIE LA CASIERIA DAS DIN STR. TINERETULUI

11692774_10203300125703555_9072691896032620543_nCei aproape 750 de beneficiari de indemnizaţii de însotitori şi asistenţii personali ai acestora îşi vor încasa drepturile băneşti aferente lunii iunie începând cu data de 14 iulie 2015.

Deşi mai mult de jumătate din cei care beneficiază de aceste ajutoare încasează banii pe card, luna aceasta salariile şi indemnizaţiile pentru persoanele cu handicap se vor da pe stat de plată la carieria Direcţiei de Taxe şi Impozite Locale din strada Tineretului (fostul punct termic PT 64 situat în spatele marketului ANDY).

“Periodic, Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Giurgiu efectuează o serie de verificări privind veridicitatea declaraţiilor din înscrisuri date de către cei care beneficiază de aceste drepturi băneşti. Au fost situaţii când beneficiarii au decedat, iar familia nu a anunţat Direcţia şi au încasat banii fără drept legal”- a declarat Viorica Bănescu, director Direcţia de Asistenţă Socială Giurgiu.

Pentru a preîntâmpina astfel de practici, DAS Giurgiu colaborează şi cu Direcţia de Evidenţă a Persoanelor pentru a vedea numărul şi numele celor decedaţi în luna anterioară încasării salariilor şi indemnizaţiilor. De luna viitoare indemnizaţiile şi salariile însoţitorilor persoanelor cu handicap vor fi majorate, ca urmare a creşterii salariului minim pe economie. Cunatumul acestora va fi de 777 lei net.


Publicat  :  iulie 10, 2015

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare