PSD consideră că actuala formă a proiectului de ordonanță de urgență care vizează suspendarea unor finanțări din PNRR trebuie revizuită deoarece este necesară o examinare obiectivă a proiectelor care sunt într-un stadiu avansat de execuție.
Propunerea de ordonanță de urgență introdusă în primă lectură pe ordinea de zi a ședinței de guvern nu se bazează pe un consens între partidele aflate la guvernare și, prin urmare, nu a primit avizul miniștrilor PSD.
PSD și-a exprimat foarte clar și foarte ferm decizia de a nu mai susține nicio decizie majoră a Guvernului care este promovată fără a exista un consens politic între partidele din arcul guvernamental. Respectarea mecanismului decizional convenit în Acordul Politic este necesară pentru buna funcționare a Guvernului.
Ca atare, conducerea PSD va stabili în cadrul ședinței Biroului Permanent Național de luni, 18 august, un set de propuneri pentru amendarea actualului proiect de ordonanță de urgență. Vocea aleșilor locali ai PSD care reprezintă mai mult de jumătate din comunitățile locale din România trebuie ascultată.
PSD va ține cont de constrângerile bugetare, dar nu poate accepta ca investițiile avansate din PNRR să depindă de o decizie arbitrară a unui ministru. Este nevoie de criterii clare și obiective pentru a preveni blocajele nejustificate.
Biroul de Presă al PSD
PSD: OUG privind suspendarea proiectelor din PNRR trebuie adoptată doar în baza consensului politic între partidele din Coaliție
Publicat
: august 14, 2025

Citește și …
-
-
La mulţi ani, domnule primar Silviu Cazacu!
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
-
-
-
-
La mulţi ani, domnule primar Silviu Cazacu!
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
-
-
-
-
Exerciții de evacuare în școlile din Săbăreni și Cosoba
Posted in: Cancan Comments: 0
-
-
-
-
-
Exclusiv: Ciprian Alexandru este noul subprefect al județului Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
-
General Capital Team SRL: Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0 -
General Capital Team SRL: Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0
-
Daniel Cezar Rusu, primarul comunei Adunaţii Copăceni: ÎNCĂ UN PAS IMPORTANT PENTRU O COMUNĂ MAI CURATĂ!
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Centru de Colectare prin Aport Voluntar, Daniel Cezar Rusu, primar Adunatii CopaceniAstăzi au sosit ultimele containere pentru viitorul Centru de Colectare prin Aport Voluntar (CAV) din comuna Adunații Copăceni! Acest obiectiv este destinat EXCLUSIV cetățenilor comunei noastre și reprezintă un pas important către un sistem modern și civilizat de gestionare a deșeurilor. Facem precizarea că aceste containere NU sunt destinate gunoiului menajer. Centrul va dispune de […]
Read More









Post your comments