La data de 18.11.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 4 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc și mare risc și trafic intern de droguri de risc și mare risc.
În cauză s-a reținut faptul că, inculpații au introdus pe teritoriul României, de pe teritoriul Spaniei, mai multe colete ce conțineau cantități considerabile de droguri, ce urmau a fi comercializate către consumatori de pe raza municipiului București și a județului Ilfov.
La data de 17.11.2021, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Ilfov au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a doi dintre inculpați, pe raza județelor Giurgiu și Dâmbovița, în timp ce ridicau de la o societate de curierat două colete ce conțineau cantitățile de 15,65 kilograme de cannabis și aproximativ 500 de grame de cocaină.
Ulterior, în urma cercetărilor efectuate, au mai fost ridicate aproximativ 52 de kilograme de cannabis.
În cursul zilei de astăzi, inculpații urmează să fie prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Prinşi în flagrant când ridicau coletele cu droguri
Publicat
: noiembrie 18, 2021

Citește și …
Alexandru Păun, primarul comunei Joița: O comunitate puternică este aceea care are grijă de seniorii săi
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Alexandru Păun, Demnitate la vârsta a treia, primar JoitaGrija față de persoanele vârstnice înseamnă respect, responsabilitate și implicare. Ne dorim ca seniorii din comunitatea noastră să beneficieze de sprijinul de care au nevoie pentru a trăi în siguranță, cu demnitate și o calitate a vieții cât mai bună. În acest sens, Comuna Joița este partener în proiectul „Demnitate la vârsta a treia – […]
Read More-
ANUNT DE LICITATIE
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Administrația Zonei Libere Giurgiu S.A, licitatie -
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: Cât tupeu să ai, Ilie Bolojan, ca, după ce ai fost DEMIS de Parlament, după ce ai SĂRĂCIT România, să te comporți în continuare ca și cum ţara asta ar fi moșia ta? Ieși odată din cămara în care nu doar că n-ai aprins nicio lumină, ci ai plecat și cu becul!
Posted in: Actualitate, Politica Tags: deputat Marian Mina, PSD Giurgiu -









Post your comments